Elevii a 5 licee din capitală au fost antrenaţi în prima campanie de educaţie financiară

Timp de 3 zile, elevii a 5 licee din capitală au fost antrenaţi în prima campanie socială de educaţie financiară pentru elevi. Campania s-a desfăşurat în liceele Mircea Eliade, Literarum, Ion Creangă, Nicolai Gogol şi Dimitrie Cantemir, transmite Info-Prim Neo. Potrivit unui comunicat de presă al Academiei de business pentru copii şi adolescenţi „Prospera”, scopul acestei acţiuni a fost de a-i familiariza pe elevi cu noţiuni de bază la capitolul educaţie financiară, dar şi din ce este format bugetul unei familii. Astfel, copiilor li s-a explicat care sunt necesităţile fiecărui membru al familiei, dar şi cum să aprecieze munca părinţilor încă de pe băncile şcolii. În cadrul unei „Ore publice” pedagogii Academiei „Prospera” au realizat şi un sondaj de opinie, pentru a determina nivelul de cultură financiară şi atitudinea copiilor faţă de bani. Rezultate vor fi făcute publice în cadrul Zilei Uşilor deschise la Academia de Business pentru copii „Prospera, care va avea loc pe 11-12 ianuarie 2013. Campania socială este organizată pentru copii şi adolescenţi de 7 – 17 ani. Cursurile sunt gratuite.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.