Zece instituții de învățământ din țară vor pilota în anul școlar 2023-2024 o nouă disciplină opțională – Educația electorală. În prezent se lucrează asupra manualului școlar pentru disciplina opțională, iar ulterior va fi elaborat și un Ghid al profesorului, transmite IPN.
Inițiativa este a Centrului de Instruire Continuă în Domeniul Electoral (CICDE), în parteneriat cu PNUD.
Cel puțin 220 de elevi vor obține cunoștințe de bază în domeniul electoral, vor putea să formuleze sarcini pentru guvernare, vor ști cum să verifice angajamentele asumate de cei aleși, iar în calitate de candidați şi candidate vor cunoaște cum să se înregistreze în cursa electorală, să desfășoare o campanie electorală şi să-şi asume responsabilități de reprezentare și participare publică, se arată într-un comunicat de presă remis de PNUD.
Începând cu anul de studii 2023-2024, elevii din clasele a IX-a și/sau a X-a vor avea posibilitatea de a selecta această disciplină ca opțională.
În 2022, PNUD a elaborat un studiu care propune acțiuni pentru a forma generații de tineri activi civic și implicați în procesele electorale, analizează care sunt practicile internaționale și regionale în domeniul educației electorale și cum ar putea Republica Moldova îmbunătăți procesul de educație electorală.