Elena Podoleanu: Societatea civilă devine din ce în ce mai activă. Dezbateri IPN

În prezent se observă că societatea civilă devine din ce în ce mai activă şi mai multă lumea iese în stradă, manifestând paşnic şi exprimându-şi opinia. Totodată, tot mai multă lume îmbrăţişează curentul unionist care vine să pună capăt consecinţelor pactului Ribbentrop-Molotov şi care vine cu un adevăr istoric către societate despre ceea ce suntem şi unde trebuie să ne îndreptăm. De această părere este Elena Podoleanu, reprezentantă a Blocului Unităţii Naţionale, participantă la dezbaterile publice cu tema: „Mişcările protestatare din Moldova: motive, manifestări, trăsături caracteristice, evoluţii, beneficii, pericole”, organizate de către Agenţia de presă IPN în parteneriat cu Radio Moldova.

„În prezent blocul este format din 20 de organizaţii şi el este deschis şi pentru alte organizaţii care au ca scop reunirea celor două state româneşti. După cum bine ştim, situaţia din Republica Moldova din prezent, care se tot perindă din 1991 încoace, a lăsat cetăţenii fără speranţe, după ce am ieşit în stradă în 2009. În data de 30 noiembrie am ales un viitor european, dar,după cum bine vedem, nu mai există sorţi de izbândă în Republica Moldova”, a declarat tânăra precizând că societatea îmbrăţişează acest curent unionist.

Elena Podoleanu a menţionat că tot mai mulţi cetăţeni observă faptul că mişcarea unionistă nu vine în stradă cu demagogii, dar cu un adevăr istoric şi împărtăşesc acest ideal. Tânăra a spus că toate persoanele care îmbrăţişează curentul unionist se poate alătura la o nouă acţiune în Piaţa Marii Adunări Naţionale, pe care o planifică pentru data de 5 iulie. „Noi venim cu un adevăr către societatea civilă, ceea ce suntem şi unde trebuie să ne îndreptăm. Toate protestele noastre sunt paşnice şi fiecare cetăţean are dreptul la libera exprimare”, a  spus tânăra.

Reprezentanta blocului a mai spus că mişcarea unionistă niciodată nu a folosit forţa pentru a-şi promova ideile, iar fiecare manifestant s-a alăturat benevol. „Noi nu facem altceva decât să venim cu un apel pentru societate. Omenii care îl îmbrăţişează vin la acţiunile noastre, iar cei care nu, nu o fac. Ceea ce cerem noi,este în limitele legislaţiei naţionale şi a celei internaţionale”, a declarat Elena Podoleanu.

Dezbaterile la tema: „Mişcările protestatare din Moldova: motive, manifestări, trăsături caracteristice, evoluţii, beneficii, pericole”, reprezintă ediţia XXXIX din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice” şi sunt organizate cu susţinerea Fundaţiei germane Hanns Seidel.

  • elena podoleanu despre miscarea unionista.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.