Anul 2017 a fost un an productiv pentru Biblioteca Națională a Republicii Moldova. Instituția a reușit inaugurarea unui Centru de formare pentru bibliotecari, inclusiv pentru cei din teritoriu, a câștigat mai multe granturi și a stabilit relații de colaborare cu instituțiile internaționale. Aceste și alte reușite îi vor permite Bibliotecii ca în anul care vine să ajungă mai atractivă pentru cititori, devenind nu doar un centru cultural, dar și unul comunitar. Declarațiile au fost făcute pentru IPN de Elena Pintilei, directoarea Bibliotecii Naționale.
Potrivit Elenei Pintilei, în anul 2017, Biblioteca Națională a împlinit 185 de ani de la înființare care va rămâne în istorie ca un an jubiliar. În acest context, la mijlocul lunii decembrie, a ieșit de sub tipar Calendarul Național-2018, ediție enciclopedică solicitată de către bibliotecari și oameni de cultură. Calendarul are 260 de pagini și cuprinde 225 de articole despre personalități din țară și de peste hotare, precum și informații generale despre evenimentele naționale și cele internaționale.
În acest an, Biblioteca, împreună cu un șir de ambasade acredidate la Chișinău, a marcat 25 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre Republica Moldova cu țări precum Cehia, Polonia, Rusia, China etc.. La fel, instituția și-a continuat activitatea în calitate de membră a Conferinței Bibliotecilor Naționale Europene.
Biblioteca Națională a câștigat în acest an un grant de patrimoniu, grantul ambasadorului SUA, și a lansat proiectul foarte important pentru Bibliotecă, „Salvgardarea hrisoavelor basarabene din perioada țaristă (1812-1917)” în cadrul căruia se va procura tehnică și vor fi instruiți specialiști în vederea conservării și restaurării unor documente. Proiectul este la prima etapă și va continua în anul 2018.
„Biblioteca Națională a reușit în acest an să se repoziționeze în Sistemul Național de Biblioteci. Grație noii legi cu privire la biblioteci, Biblioteca Națională devine nu doar un centru cultural, dar și un centru comunitar. Sperăm că legea care a fost adoptată în acest an ne va ajuta să realizăm acele obiective care sunt puse în fața noastră de societate și comunitatea noastă”, a spus Elena Pintilei.
Potrivit directoarei Bibliotecii Naționale, în anul 2018, instituția va gândi și pune în aplicare noi servicii pentru utilizatori, așa încât aceasta să devină o instituție mai deschisă, iar bazele de date create de Bibliotecă să devină mai accesibile. De asemenea, vor fi amenajate noi spații și va fi deschis un muzeu al cărții.
„Ne străduim să avem o completare în retrospectivă și să valorificăm publicațiile prin expoziții și alte activități specifice Bibliotecii Naționale. Ne dorim ca Biblioteca să fie frecventată de cât mai mulți utilizatori și eu cred că noi vom atinge acest scop”, a spus Elena Pintilei.
Una din misiunile principale ale BNRM este constituirea, păstrarea și punerea la dispoziția utilizatorilor a unei colecții cât mai complete de ediții naționale și publicații străine valoroase. Colecțiile sunt completate prin depozitul legal, prin cumpărare, donații, precum și prin schimb interbibliotecar. Anual, Fondul Bibliotecii crește cu 13-14 mii de documente. BNRM este păstrătoarea unui valoros fond de documente volumul căruia constituie 2,5 mln de unități în 30 de limbi.
Utilizatorii BNRM pot deveni persoane, care au atins vârsta de 17 ani. În Biblioteca Națională a Moldovei funcționează 11 săli de lectură pentru utilizatori, nouă dintre ele sunt specializate. În sălile de lectură pot consulta documentele simultan 480 de utilizatori.