Elaboratorii Planului Urbanistic General al Chişinăului propun aprobarea unui Regulament special pentru zona istorică a capitalei

Un Regulament special pentru zona istorică a capitalei ar permite focalizarea investiţiilor pentru revitalizarea zonei, a declarat, miercuri, 17 ianuarie, directorul general al Institutului “Urbanproiect”, Iurie Povar, în cadrul dezbaterilor publice pe marginea domeniului “Valori, culturale de artă şi istorice” din Planul Urbanistic general (PUG). Elaboratorii PUG se pronunţă pentru protejarea zonei centrale a oraşului şi diminuarea efectelor negative cauzate de fluxul intens de transport. Aproximativ 50 la sută din unităţile de transport care traversează ora;ul nu au nici o legătură cu această zonă, pe care şoferii o aleg în lipsa unei centuri care ar permite ocolirea capitalei. Printre proiectele propuse pentru ocrotirea şi dezvoltarea durabilă a peisajului urban de importanţă istorică, estetică sau culturală, se propune elaborarea planului istorico-cultural de bază şi stabilirea listei de priorităţi pentru lucrările de realizare a unor programe de protecţie, regenerare şi de valorizare a patrimoniului istoric şi cultural, precum şi reconstrucţia reţelei de străzi din oraşul vechi, reabilitarea străzilor din zona istorică. Câteva proiecte, cu implicarea Guvernului, ar putea răsturna concepţia de conservare a patrimoniului cultural şi istoric din zona centrală a oraşului, a spus directorul Business Consulting Institute (BCI), Mihai Roşcovan. Este vorba despre construcţia câtorva cartiere mari, inclusiv blocuri cu 30 de etaje, urmînd a fi demolate mai multe clădiri cu valoare istorică. „Ne vom opune, în măsura posibilităţilor, explicând că acest lucru este o crimă împotriva comunităţii, vom arăta beneficiile pentru care trebuie să păstrăm această zonă”, a menţionat Roşcovan. Potrivit lui, dacă se va accepta construcţia spaţiului locativ în centrul capitalei, zona va fi grav afectată de un flux de transport şi mai mare decât în prezent, de aglomeraţia de reţele edilitare etc. Directorul BCI susţine că pentru revitalizarea centrului istoric al capitalei pot fi obţinute fonduri ale UNESCO şi UE care alocă milioane de euro în acest sens. Municipiul Chişinău are cea mai importantă colecţie de monumente de arhitectură a RM, cu 977 de obiecte protejate, inclusiv peste 700 de importanţă locală şi circa 240 – naţională, dintre care circa un sfert sunt clădiri istorice. Potrivit lui Iurie Povar, studiile recente au arătat că cel puţin 10 la sută din numărul de monumente au dispărut în lipsa proiectelor de amploare pentru salvarea şi valorificarea acestora. Planul Urbanistic General a fost elaborat de consorţiul INCP “Urbanproiect”, Business Consulting Institute şi IHS România. Comitetul strategic şi elaboratorii proiectului Planului PUG organizează audieri publice ale documentului în perioada 17 – 26 ianuarie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.