Egalitatea de gen va fi promovată în Moldova printr-un program aprobat de Guvern

Guvernul a aprobat Programul de promovare și asigurare a egalității între femei și bărbați în Republica Moldova pentru anii 2023-2027. Programul urmărește creșterea în mod semnificativ a nivelului egalității de gen în domenii relevante Agendei Moldova Europeană 2030, precum: sănătatea, educația, piața muncii, transmite IPN.

Documentul se axează pe cinci obiective generale orientate spre reducerea diferențelor salariale în bază de gen pentru muncă egală sau de valoare egală, sporirea protecției sociale pentru persoanele implicate în activități de îngrijire pe termen lung a membrilor familiei prin crearea de noi servicii de suport și promovarea femeilor în funcții de conducere și în procesul decizional. De asemenea, se mizează pe creșterea numărului de bărbați care să promoveze egalitatea de gen.

„Ne propunem ca peste 500 de angajatori să fie informați și să implementeze măsuri de asigurare a principiului de plată egală pentru muncă egală până în 2027. Vrem să încurajăm bărbații să se implice activ în inițiative de îngrijire, educație și alte domenii feminizate ale pieței muncii. Ne propunem să creăm un cadru legal cu privire la prestațiile de asistență și asigurare socială pentru persoanele care sunt implicate în îngrijirea pe termen lung a membrilor de familie. Nu în ultimul rând, ne propunem să creăm 3 servicii de suport destinate persoanelor implicate în îngrijirea pe termen lung a membrilor de familii până în 2027, pentru a spori protecția socială a acestora”, a declarat secretarul de stat al Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Felicia Bechtoldt.

La capitolul egalitate de gen, Republica Moldova înregistrează un indicator de 62 de puncte din 100 posibile. În ultimii 10 ani Republica Moldova a avansat doar cu 5 puncte, majoritatea progreselor fiind înregistrate în anul 2021, grație sporirii numărului de femei alese în Parlament.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.