În perioada de criză pandemică, tinerii din Republica Moldova se implică mai puțin în procesele decizionale sau de influențare a comunității. Despre aceasta s-a vorbit în cadrul celei de-a doua analize „COVID-19 și TINERII: Efectele pandemiei asupra participării tinerilor”, prezentate de către Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) și Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), transmite IPN.
Conform unui sondaj realizat în cadrul cercetării, în ultimul an mai puțin de 20% din tinerii din Moldova au participat la activități de influențare a procesului decizional. În cea mai mare parte, tinerii se implică în activități unde necesită implicare directă, în procesul educațional, precum ar fi ședințe, adunări (24,4%). Într-o proporție la fel de mare tinerii se implică și la nivel operațional, adică în activități ale organizațiilor și centrelor de tineret unde aceștia sunt membri (19,2%). Totodată, 11,7% din tineri își exercită dreptul civic prin intermediul demonstrațiilor stradale, semnarea petițiilor.
Doar a zecea parte dintre tinerii chestionați se caracterizează printr-un nivel înalt de participare în procesul decizional și viața socială a comunității, iar criza pandemică a determinat o retragere considerabilă a tinerilor cu participare înaltă din acțiunile civice. Pe de o parte, pandemia a determinat retragerea tinerilor de 15-17 ani din activitățile civice, iar pe de altă parte, a favorizat manifestarea celor de 21-24 ani.
„Tinerii sunt o putere autentică a Moldovei, care pot ajuta la consolidarea rezistenței față de provocările demografice și sociale actuale, implicându-se în programe de solidaritate intergenerațională cu persoanele în vârstă, participând la activitățile Centrelor de tineret și sprijinind comunitatea să se dezvolte. Este responsabilitatea noastră comună să oferim tinerilor oportunități reale de participare și dezvoltare, atât în timpul pandemiei COVID-19, cât și după aceasta”, a declarat Nigina Abaszada, reprezentantă rezidentă UNFPA în Republica Moldova.
O formă de participare manifestată în perioada pandemiei a fost utilizarea platformelor online de comunicare și socializare pentru a crește nivelul de sensibilizare și informare privind metodele de protecție împotriva COVID-19.
Perioada crizei pandemice, chiar dacă a impus bariere privind activismul social al tinerilor, totuși a stimulat inovația în rândul tinerilor prin utilizarea mai pronunțată a platformelor online și rețelelor de socializare în scopuri civice. Până la 65 % din tineri au utilizat platformele online pentru a informa comunitatea privind metodele de diminuare a răspândirii virului COVID-19 în rândul populației localității pe care o reprezintă.
„Este important să înțelegem care a fost acel mecanism care a afectat și a redus participarea tinerilor. Doar înțelegând care sunt efectele sau impactul pandemiei, noi putem veni cu un set de măsuri, inclusiv de politici publice pentru a remedia, încuraja și a promova participarea tinerilor”, a menționat Alexei Buzu, directorul executiv CPD.
Datele ce au stat la baza elaborării analizei au fost colectate prin intermediul sondajului de opinie desfăşurat de Centrul de Investigații Sociologice și Marketing „CBS-AXA” în perioada 6-24 iulie 2020. Eşantionul a cuprins un număr de 1010 persoane aflate în segmentul de vârstă 15-24 de ani.