Calculele preventive relevă ca în prima fază de scumpire a energiei electrice, consumatorii vor trebui să achite adăugător cel puţin 1,25 miliarde de lei, majorarea tarifului la gazele naturale va impune consumatorii privaţi şi corporativi să scoată din buzunare adăugător 450 de milioane de lei. Calculul a fost făcut de expertul economic Gheorghe Costandachi, care scrie pe blogul său că după primul an de scumpire există riscul devalorizării masive a monedei naţionale, fapt ce ar provoca un alt lanţ de scumpiri, transmite IPN.
Majorarea cheltuielilor la resursele energetice va provoca disponibilizări la unii agenţi economici, ca efect al majorării preţurilor la producţia şi serviciile lor, fapt ce va reduce volumul lor de vânzări şi, respectiv, va impune micşorarea volumelor de producţie.
Expertul notează că o majorare de 1% la resursele energetice furnizate consumatorilor provoacă un lanţ valoric al scumpirilor asupra tuturor produselor şi serviciilor care derivă din această scumpire. Astfel, consumatorii vor avea de plătit cel puţin de 3 ori pentru majorarea produsă.
Gheorghe Costandachi mai scrie că noile scumpiri vor duce la majorarea tarifului la agentul termic, cu cel puţin 35-45%, în funcţie de zona geografică şi nivelul tehnologic de producere a acestuia. Totodată, va duce la majorarea tarifului la apa caldă, cu cel puţin 30-35%.
Expertul estimează că producătorii de mărfuri şi servicii vor majora preţurile la produsele autohtone proporţional majorării tarifelor la energia electrică şi gazul natural, fapt care va majora şi impozitele pentru aceste mărfuri şi servicii. Respectiv, preţurile de fabricare la mărfurile şi serviciile autohtone ar putea creşte de la 15% la 50%, în funcţie de categoria de produs şi serviciu, care consumă mai mult curent electric sau gaz natural pentru producţia lor.