„Educație fără granițe. Teatru și film pentru mari și mici” în Republica Moldova și România

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București în parteneriat cu Academia de Muzică Teatru și Arte Plastice din Chișinău vor realiza proiectul „Educație fără granițe. Teatru și film pentru mari și mici” în Republica Moldova și România, anunță secretarul de stat al ministerului culturii de la Chișinău, Andrei Chistol, transmite IPN.

Proiectul a fost lansat astăzi și se adresează elevilor, studenților și profesorilor din Republica Moldova. Acesta se va desfășura la Chișinău și București, până în luna octombrie 2023. Obiectivul proiectului este de a instrui cel puțin 15 persoane de la Academia de Muzică Teatru și Arte Plastice din Chișinău în cadrul unui program postuniversitar de formare și crearea unei metodologii de lucru.

Această metodologie urmează să fie implementată cu cadrele didactice din învățământul preuniversitar, pornind de la cele trei programe pentru disciplina cu specific teatral elaborate de echipa de la UNATC și aprobate de Ministerul Educației: „Eu și scena” (clasele a III-a/a IV-a), „Teatrul și noi” (clasele a VI-a/a VII-a), „Laboratorul de teatru” (clasele a X-a/a XI-a). Pe termen mediu și lung, se estimează că beneficiarii fiecărei activități vor împărtăși, la rândul lor, cunoștințele descoperite pe durata atelierelor, devenind poli de promovare a culturii românești în comunitățile din care fac parte.

Proiectul „Educație fără granițe. Teatru și film pentru mari și mici” în Republica Moldova și România este finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.