Educația NU doare. Importanța educației non-violente, promovată în școli

Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii urmează să elaboreze un angajament comun pentru educație prietenoasă, care are menirea să transforme instituțiile de învățământ în medii sigure. Documentul va fi publicat pe pagina online a centrului și ar putea fi semnat de liceele doritoare, care urmăresc promovarea mediilor educaționale fără violență. Ideile cu privire la conținutul angajamentului au fost gândite la evenimentul de lansare a campaniei de sensibilizare „Educația NU doare”, transmite IPN.

Campania „Educația NU doare”, care se va desfășura între 1 și 19 noiembrie, a fost inițiată de către 50 de adolescenți și adolescente, inclusiv refugiați din Ucraina, participanți la Școala de Vară SAFETEEN, organizată de Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii (CNPAC), în colaborare cu UNHCR Moldova. Activitățile desfășurate în cadrul campaniei sunt țintite spre atragerea atenției asupra importanței educației non-violente în școlile din Republica Moldova, evidențiind bunele practici de interacțiune dintre profesori și elevi.

La evenimentul de lansare, președinta CNPAC, Daniela Sâmboteanu, a menționat că, datorită ajutorului tinerilor, copiilor, problema violenței în școală să fie auzită și, devenind vocală, vor fi identificate soluții pentru a transforma școlile din țară într-un mediu sigur. „Acum, odată cu semnarea Convenției ONU privind drepturile copilului, aveți foarte clar, expres dreptul de a vă spune opiniile și acest lucru îl faceți. Ne spuneți nouă, adulților, că vă deranjează, că doriți schimbare, iar noi, cei de la Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii, încercăm să facem acest lucru, să vă sprijinim, astfel încât educația să nu doară pe nimeni, iar școlile, grădinițele să fie într-adevăr un mediu sigur pentru toți copiii din țară”, a spus președinta CNPAC.

Ofițerul superior de protecție în cadrul UNHCR în Moldova, Andrew Painter, a subliniat că este o idee bună de a lansa această campanie în mediul școlar, având în vedere că școala reprezintă a doua casă care trebuie să fie un loc sigur. Este important ca lucrurile să fie văzute inclusiv din perspectiva copiilor refugiați, pentru care școala reprezintă nu doar un loc de studiere, ci și un loc care li se oferă o senzație de normalitate, în care își pot găsi un refugiu, după situațiile traumatizante prin care au trecut, fiind nevoiți să fie strămutați de acasă, să fie separații de cei dragi. Administrațiile școlare, învățătorii au responsabilitatea să facă în așa fel încât școlile să fie locuri primitoare, să fie locuri sigure, inclusiv pentru acești copii refugiați, a remarcat Andrew Painter.

Secretara de stat la Ministerul Educației și Cercetării, Valentina Olaru, a declarat că este o campanie importantă, susținută de minister prin multe activități de formare pentru cadrele didactice, care au drept scop să consolideze ceea ce doresc copiii să se întâmple în sistemul educațional. Oficialul a menționat că mediul educațional trebuie să fie sigur pentru toți membrii săi, și pentru copii, și pentru profesori.

„Noi trebuie să învățăm să comunicăm așa ca să simțim bucurie de la procesul educațional și de la faptul că ne înțelegem, vorbim în aceeași limbă și ne tratăm cu respect și avem ceea ce înseamnă un scop comun de atins. Și Ministerul Educației și Cercetării va face maximum posibil pentru ca aceste lucruri să se întâmple”, a spus Valentina Olaru.

Prorectorul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, Lucia Cepraga, a comunicat că universitatea, prin strategiile sale moderne, încearcă să contribuie la schimbarea mentalității comunității, prin studenții pe care îi pregătește, încearcă să promoveze educația non-violentă. „Într-un mediu educațional trebuie să avem un profesor fericit, pentru că doar un profesor fericit poate educa și crește copii fericiți. Un om fericit nu este orientat spre violență, spre abuz, spre conflict”, a subliniat prorectorul universității pedagogice.

Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Vasile Coroi, a spus că într-un mediu nesigur, în care există violența, mintea copilului este ocupată de supraviețuire, nu să se concentreze la lecții, și deseori, mai ales copiii care sunt ținta violenței, au tendința de a se autoînlătura de la procesul educațional, ceea ce duce la absenteism și abandon școlar. De aceea, este foarte binevenită asemenea campanie, care să sensibilizeze părinții, comunitatea didactică și să asigure un mediu sigur, unde nu există violența pentru toți actorii.

Campania „Educația NU doare” se înscrie în inițiativa globală „19 zile de activism și prevenire a violenței și abuzului împotriva copiilor și tinerilor”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.