Directori de instituţii media şi editorialişti cheamă Partidul Liberal, Partidul Liberal-Democrat şi Alianţa Moldova Noastră să fie mai active şi mai unite în această ultimă săptămână de campanie. Joi, 26 martie, ei au declarat la o conferinţă de presă că „cei hotărâţi să voteze şi indecişii aşteaptă un mesaj comun de unitate şi coeziune electorală şi post-electorală dat de cele trei partide”, transmite Info-Prim Neo. „Noi niciodată nu am făcut un secret din faptul că suntem adepţii jurnalismului militant şi astăzi, în condiţiile politice, geopolitice din R. Moldova a o face pe echidistantul şi imparţialul mi se pare cel puţin o formă de laşitate profesională”, a declarat directorul ziarului „Timpul”, Constantin Tănase. „Am vedere jurnaliştii care comentează fenomenul politic. Ferească Dumnezeu să mă fi referit la reporteri, la cei care fac ştiri. Este tranşant despărţită opinia de ştire”, a precizat editorialistul. Directorul holdingului „Euronova Media Grup” şi preşedinte al Uniuni Jurnaliştilor din Moldova, Valeriu Saharneanu, a spus că „două poluri distincte s-au prefigurat pe ultimul segment al campaniei: polul comunist al dezmăţului continuu şi al sărăciei şi polul democratic al partidelor liberale, care înseamnă schimbarea de esenţă spre bine”. „Mesajul nostru este unul politic, dar unul care ţine de viitor şi noi, ca jurnalişti, vrem să dăm un semnal şi partidelor, dar şi societăţii, că dorim după 5 aprilie o societate normală unde democraţia să nu fie mimată, iar toată presa să funcţioneze în condiţii egale”, a spus preşedintele Uniuni Jurnaliştilor. „Conform tuturor estimărilor, trei partide democratice vor prelua puterea în RM, fapt care ne face pe noi, ziariştii, să privim cu responsabilitate la acest act”, a spus directorul „Jurnal de Chişinău”, Val Butnaru. „După 5 aprilie, Jurnal de Chişinău va fi primul care va trece în opoziţie faţă de noua guvernare”, a mai adăugat Val Butnaru, susţinut imediat de ceilalţi vorbitori care au dat asigurări că vor „ajuta nouă guvernare să scape de corupţi şi incompetenţi”. „Pe parcursul ultimilor 8 ani nu numai noi, radiodifuzorii, dar şi ascultătorii au simţit ce înseamnă un Consiliu Coordonator al Audiovizualului în serviciul comuniştilor. Dacă până la 4 aprilie 2005, mai erau medii democratice care promovau valorile naţionale, atunci în ultimii patru ani, acestea au dispărut. Am în vedere Antena C şi Euro TV”, a declarat directorul Radio „Vocea Basarabiei”, Veaceslav Tâbuleac. Potrivit unui sondaj de opinie, făcut public la 24 martie, în viitorul parlament vor intra, în afară de Partidul Comuniştilor, trei partide democratice: Partidul Liberal, Partidul Liberal-Democrat şi Alianţa Moldova Noastră. „Nici un vot partidelor mici şi candidaţilor independenţi, pentru că orice vot va costa cât un boţ de aur”, a mai spus editorialistul Constantin Tănase.
Editorialişti îndeamnă publicul să voteze pentru cele 3 partide democratice cu şanse să intre în viitorul parlament
-
constantin tanase despre angajarea politica a presei.mp3
- 0