Expoziția de artă: Februarie 2022: Ecouri de Valeria Duca a fost inaugurată la Muzeul de Artă al Moldovei, pentru a marca cel de-al treilea an al invaziei pe scară largă a Ucrainei. Potrivit organizatorilor, expoziția oferă un spațiu de reflecție asupra situației actuale a refugiaților din țară și din lume, subliniind, în același timp, unitatea dintre Ucraina și Republica Moldova, precum și puterea poporului ucrainean, transmite IPN.
Expoziția cuprinde o serie de picturi realizate de Valeria Duca, piese audio, colectate cu sprijinul Congresului Național al Ucrainenilor din Moldova și al Asociației pentru Cultură și Artă Ucraineană „PTASHKA”, precum și activități bazate pe artă realizate de INTERSOS Moldova și instalații interactive create de Valeria Duca și Victoria Peev.
„Astăzi, la trei ani de la îînceputul invaziei la scară largă a Rusiei în Ucraina, reflectăm asupra suferinței aduse de război, dar și asupra curajului incredibil al ucrainenilor. Noi, în Moldova, avem pace datorită curajului lor”, a declarat președinta Maia Sandu, prezentă la inaugurare.
Paun Rohovei, ambasadorul agreat al Ucrainei în Republica Moldova, a spus că ucrainenii, uniți, s-au ridicat în picioare pentru a-și apăra țara, demonstrând lumii un curaj și o determinare incredibile. „Astăzi, mai mult ca oricând, unitatea este crucială. Și îi apreciem profund pe toți cei care sunt alături de Ucraina”, a adăugat ambasadorul.
Anne-Marie Deutschlander, reprezentanta UNHCR, Agenția ONU pentru refugiați în Republica Moldova, a apreciat solidaritatea Moldovei față de Ucraina și poporul său, care a oferit siguranță și sprijin celor forțați să fugă din calea războiului.
„Războiul din Ucraina nu s-a încheiat. Atacurile asupra orașelor și populației continuă, familiile sunt încă destrămate, iar oamenii încearcă să-și reconstruiască viețile în exil”, a adăugat Anne-Marie Deutschlander.
De la începutul invaziei pe scară largă, peste 6 milioane de persoane au fugit din Ucraina, căutând refugiu în țările vecine. Republica Moldova a înregistrat peste 1,9 milioane de persoane care i-au trecut granițele, fiind țara care a primit cei mai mulți refugiați din Ucraina pe cap de locuitor, mai mult de 136 000 alegând să rămână.
Expoziția rămâne deschisă publicului până pe 16 martie.