Economia Moldovei dă semne de înviorare, prim-vicepremierul în exerciţiu

Economia Moldovei, afectată grav de criza financiară mondială, pare să fi depăşit cel mai înalt punct de cădere. Din aprilie, mai accentuat în ultimele două-trei luni, în unele sectoare se înregistrează tendinţe uşoare de ameliorare a situaţiei, susţine prim-vicepremierul în exerciţiu, Igor Dodon, citat de Info-Prim Neo. El a menţionat în şedinţa de ieri, 26 august, a Guvernului că în luna iulie, de exemplu, vânzările cu amănuntul prin unităţile comerciale au crescut cu 7,9% faţă de luna anterioară. Volumul producţiei industriale în mai s-a majorat cu 9,4% faţă de aprilie, iar în iunie faţă de mai cu 10,2%. Mai mult, în 20 de zile ale lunii august, faţă de perioada respectivă a lunii iulie, exporturile de mărfuri au crescut cu 32 %. A sporit şi rata medie zilnică a transferurilor nete din străinătate, efectuate de persoane fizice. În primele 19 zile ale lunii august aceasta au constituit 5 mln dolari, cu 0,1mln dolari (2%) mai mult comparativ cu luna iulie şi cu 1,4 mln dolari (35%) faţă de luna ianuarie 2009, a comunicat prim-vicepremierul în exerciţiu. Igor Dodon a subliniat că, deşi aceste tendinţe pozitive în economie sunt prezente, situaţia la capitolul venituri bugetare rămâne alarmantă, iar deficitul bugetar e în creştere (peste 2,5 mlrd lei). „E cunoscut faptul că după o cădere economică, creşterea în ce priveşte acumulările bugetare poate interveni după 3-4 luni de la primele semnale de înviorare economică. La momentul actual nu se înregistrează restanţe ale bugetului în ce priveşte plăţile externe şi onorarea plăţilor sociale. Însă, este necesar, în regim de urgenţă, ca statul să acorde susţinere sectorului real al economiei – e vorba de restituirea TVA agenţilor economici, de subvenţii în agricultură, de finanţarea masivă a unor investiţii capitale din bugetul de stat pentru a majora cererea la materiale de construcţie”, a declarat Dodon. El a mai spus că, pentru a consolida tendinţele pozitive, este necesar să fie investit în funcţie un guvern profesionist, care ar avea susţinere din partea parlamentului. Alte măsuri importante anticriză ţin de modificarea cadrului legislativ, în special în ce priveşte politica fiscală, precum şi rectificarea bugetului. În paralel, urmează să fie reluate negocierile cu o FMI şi alţi parteneri de dezvoltare pentru depistarea surselor de acoperire a deficitului bugetar. „Aici vreau să fac o remarcă importantă: colaborarea cu estul nu este un pericol pentru colaborarea cu vestul şi acest fapt a fost confirmat la diverse negocieri şi de partenerii noştri din est şi de cei din vest. Actualul guvern şi-a expus ideile în acest sens , ele vor fi transmise noului guvern, dacă acesta le va accepta”, a conchis prim-vicepremierul în exerciţiu.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE