Ecologiştii se pronunţă împotriva defrişării plopilor în capitală

Organizaţiile neguvernamentale de mediu vor acţiona în instanţele judiciare şi vor apela la susţinerea instituţiilor internaţionale acreditate în R. Moldova şi la cele de peste hotare, inclusiv Consiliul Europei, în cazul în care va continua defrişarea plopilor din capitală. O declaraţie comună, în acest sens, a fost semnată de 9 organizaţii media. Solicitat de Info-Prim Neo, preşedintele Organizaţiei Teritoriale Chişinău a Mişcării Ecologiste, Vladimir Garaba, a comunicat că organizaţiile de mediu se pronunţă asupra acestui act fără precedent, într-o declaraţie comună care va fi adusă la cunoştinţa conducerii R. Moldova şi autorităţilor locale. Ecologistii sunt dispuşi să apeleze, în cazul în care defrişările copacilor vor continua, la instanţa de judecată şi organismele internaţionale. Potrivit ecologiştilor, campania de defrişare a plopilor canadieni în capitală constituie o încălcare flagrantă a Legii cu privire la spaţiile verzi, a altor acte normative. În mai puţin de 2 luni, susţine Garaba, au fost sacrificaţi circa 1000 de arbori maturi, majoritatea fiind sănătoşi şi viguroşi. Au fost doborâţi arborii din zonele cele mai poluate, cum ar fi străzile Uzinelor, Bogdan Voievod, Pan Halipa, Tudor Vladimirescu, Ismail etc. În acelaşi timp, spune Garaba, au rămas neexaminate sute de cereri ale cetăţenilor, care reclamă existenţa unor arbori semiuscaţi, avariaţi, crescuţi deasupra reţelelor inginereşti. Sursa citată susţine că aceste activităţi fără precedent contravin convenţiilor internaţionale ratificate de RM şi strategiilor naţionale în vigoare. Mai mult, lucrările de defrişare au avut loc fără avizul Agenţiei Ecologice Chişinău. În acelaşi timp, susţine Garaba, în ciuda prevederilor legale, Programul de măsuri privind reconstrucţia spaţiilor verzi ale or. Chişinău pe anul 2006, aprobat prin dispoziţia nr. 214-d din 7 martie a primarului interimar, reprezintă doar un grafic al lucrărilor, coordonat de Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale (MERN), nefiind avizat de instituţiile respective ale Academiei de Ştiinţe, fără să fie luate în calcul protestele populaţiei, propunerile savanţilor, specialiştilor din silvicultură, a ONG de mediu şi în lipsa unei strategii de dezvoltare a spaţiilor verzi şi a unui program de regenerare a acestora. Garaba susţine că plantarea în primăvara curentă a 1000 de arbori tineri în locul celor defrişaţi a fost compromisă, o mare parte a materialului săditor fiind de talie mică şi medie, de specii mai puţin decorative, iar înrădăcinarea cărora nu a depăşit 70 %. Ecologiştii cer anularea de către MERN a deciziei de coordonare a Programului de măsuri privind reconstrucţia spaţiilor verzi ale or. Chişinău pe anul 2006 până la prezentarea de către Primăria mun. Chişinău a unui program ştiinţific argumentat şi consultat cu publicul, aprobat în modul stabilit la şedinţa Consiliului municipal. Totodată, ecologiştii cer abrogarea dispoziţiei primarului interimar privind implementarea Programului menţionat.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.