Echipamente de protecție în valoare de peste 700 de mii de dolari, donate de OMS și Germania

Instituțiile medicale din țară, de pe ambele maluri ale Nistrului, urmează să primească echipamente personale de protecție, cum ar fi ochelari de protecție, halate medicale și măști chirurgicale. Acestea se conțin într-o donație în valoare de peste 712 mii de dolari, acordată Republicii Moldova de către Organizația Mondială a Sănătății și Germania. Este vorba despre o sută de mii de perechi de ochelari de protecție, 300 de mii de costum de protecție și o sută de mii de măști, transmite IPN.

„Germania ne demonstrează încă o dată că solidaritatea și unitatea sunt valorilor care stau la baza prieteniei și colaborării între țări. Un nou lot umanitar astăzi a ajuns în țară pentru a ajuta sistemul nostru medical să facă față pandemiei, dar și pentru acordarea asistenței medicale populației”, a declarat Denis Cernelea, secretar de stat la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Potrivit lui, echipamentele vor distribuite tuturor instituțiilor medicale, în funcție de necesitate.

Ambasadoarea Germaniei la Chișinău, Angela Ganninger, a menționat că poporul german continuă să ofere sprijin instituțiilor medicale de pe ambele mauri ale Nistrului. Astfel, după lotul umanitar în valoare de 9,6 milioane de euro, transmis săptămâna trecută Moldovei, astăzi este acordat un nou lot de asistență umanitară. Oficiala a spus că aceste echipamente medicale au fost achiziționate din fondurile Guvernului federal al Germaniei, prin intermediul OMS. Astfel, Germania, făcând parte din echipa Europa, vine cu o dovadă clară de prietenie și solidaritate pentru toți cetățenii din Republica Moldova.

„Oferim ajutoare, deoarece ne îngrijorează foarte mult situația actuală din domeniul medical. Ne pasă de personalul medical și de pacienții, care au anevoie de aceste produse de urgență medicală. Mă adresez autorităților de la Chișinău cu rugămintea de a distribui echitabil acest ajutor umanitar, în special acolo unde este mare necesitate de el”, a mai spus ambasadoarea.

Igor Pokanevych, reprezentantul OMS și șefului Biroului OMS în Republica Moldova, a declarat că deși numărul cazurilor de infectări cu COVID-19 este în scădere, totuși lucrătorii medicali din prima linie își continuă munca, astfel fiind expuși unor riscuri pentru sănătatea și viața lor. Potrivit oficialului, în pofida diminuării numărului de infectări și înregistrarea a zero cazuri de deces asociate noului coronavirus în ziua de luni, și în continuare este necesară respectarea tuturor măsurilor de protecție – purtarea măștii, utilizarea dezinfectanților, păstrarea distanței fizice, spălarea frecventă pe mâini etc.

„Aceste articole care au venit astăzi în Moldova ne vor putea ajuta să asigurăm ca, în cazul unui eventual al treilea val de infecție, să putem face față acestor situații. Împreună cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, OMS, precum și lucrătorii medicali, instituții medicale, toți împreună ne vom putea continua lucrul pentru a asigura siguranță în sănătate”, a mai spus Igor Pokanevych.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.