Echipament medical pentru pacienții cu COVID-19, donat de UE şi OMS

34 de aparate de ventilare pulmonară pentru pacienții cu COVID-19 în stare gravă, care necesită respirație asistată, și 41 de monitoare au fost livrate în Republica Moldova. Echipamentul medical a ajuns în țară grație sprijinului financiar și tehnic al Uniunii Europene și Organizației Mondiale a Sănătății, în cadrul inițiativei UE „Solidari pentru Sănătate” de combatere a pandemiei COVID-19 în țările Parteneriatului Estic, transmite IPN.

Alexandru Holostenco, secretar de stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, a menţionat că ,datorită suportului venit din partea partenerilor, sistemul medical face față situației epidemiologice actuale și numărului de internări. „Ne bucură faptul că eforturile noastre sunt consolidate și instituțiile medicale sunt dotate cu tot necesarul pentru a acorda asistență medicală necesară pacienților, îndeosebi celor cu forme grave ale bolii. Mulțumim Uniunii Europene și Organizației Mondiale a Sănătății pentru solidaritate și implicare”, a spus Alexandru Holostenco, citat într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătății.

Magdalena Mueller-Uri, șefă a Secției Operațiuni de la Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, a subliniat că în aceste vremuri de criză, Uniunea Europeană sprijină Republica Moldova. „Echipamentul livrat cu suportul Uniunii Europene și al partenerilor OMS prin intermediul inițiativei „Solidari pentru Sănătate” este un exemplu concret al sprijinului nostru. În plus, o nouă inițiativă, cu buget total de 5,1 milioane de euro, finanțată de Uniunea Europeană și cofinanțată și implementată de OMS, va începe în curând pentru a ajuta Republica Moldova să facă față amenințărilor actuale la adresa sănătății publice”, a precizat Magdalena Mueller-Uri.

Iuliana Garam, coordonatoare a programelor sisteme de sănătate și achiziții de la Biroul OMS din Republica Moldova, a apreciat faptul că Organizația Mondială a Sănătății și Uniunea Europeană sunt în continuare alături de lucrătorii medicali din prima linie în lupta cu COVID-19. „Livrarea aparatelor de ventilare pulmonară, indicate pentru gestionarea pacienților care suferă de insuficiență respiratorie acută sau cronică reprezintă echipamente vitale în salvarea vieții pacienților cu COVID-19”, a subliniat Iuliana Garam.

Valoarea echipamentului medical este de aproximativ un milion de euro și este una dintre cele mai mari donații din partea Uniunii Europene și OMS. Acesta urmează a fi repartizat de Ministerul Sănătății conform necesităților instituțiilor spitalicești din țară. La Chișinău au ajuns şi consumabilele pentru echipamentul medical donat anterior, cele 356 de concentratoare de oxigen și 210 pulsoximetre, pentru a asigura asistență medicală pentru copii și maturi

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.