Echipa de experți a FMI a încheiat vizita în Republica Moldova

Executarea bugetului pentru 2018, planurile legate de bugetul pentru 2019 și implementarea reformelor în sectorul financiar – sunt subiecte discutate de către experții Fondului Monetar Internațional, care s-au aflat într-o vizită la Chișinău, în perioada 13-20 septembrie, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al reprezentanței permanente a FMI în Republica Moldova, în cadrul vizitei s-a discutat și pachetul legislativ ce prevede un șir de inițiative fiscale, amnistia de capital și amnistia fiscală, aprobate recent. De asemenea, a fost abordată necesitatea unor măsuri pentru consolidarea guvernanței, îmbunătățirea disciplinei fiscale, asigurarea în continuare a stabilității finanțelor publice și reducerea caracterului regresiv al sistemului fiscal.

„Am convenit cu autoritățile să menținem un dialog activ în perioada ce urmează, în contextul implementării Programului susținut de FMI prin mecanismele de finanțare ECF (Mecanismul extins de creditare) și EFF (Mecanismul de finanțare extinsă)”, se spune în comunicat.

Opiniile exprimate în comunicat sunt opiniile experților FMI și nu reflectă în mod neapărat punctul de vedere al Consiliului de Directori Executivi FMI. Rezultatele acestei vizite nu vor fi discutate la ședința Consiliului de Directori Executivi.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.