Președinta „Exodus Initiative e.V” din Germania, Olga Parzany, spune că de-a lungul anilor pentru implementarea proiectelor în UTA Găgăuzia au fost alocate fonduri europene considerabile, care se cifrează la milioane de euro. Mai multe investigații au arătat delapidări ale banilor europeni alocați, inclusiv cu implicarea factorilor de decizie din regiune. Olga Parzany a mai spus că o parte din proiecte nu au fost realizate, iar rapoarte finale cu privire la utilizarea fondurilor nu există sau nu sunt accesibile pentru public. Mai mult, o bună parte din acțiunile planificate în cadrul proiectelor nici măcar nu au început, iar întreprinderile formate care urmau să creeze locuri de muncă au falimentat.
„Chiar dacă un șir de proiecte demult s-au încheiat, Comitetul executiv al Găgăuziei așa și nu a prezentat rapoartele cuvenite Adunării Populare. Este vorba despre rapoarte cu privire la acțiunile din cadrul proiectelor, sumele alocate, rezultatele obținute, dar și contribuția în proiectele menite să îmbunătățească viața cetățenilor din Găgăuzia. Această informație este permanent ascunsă de către Comitetul executiv al Găgăuziei. Vreau să mai subliniez că rapoartele preliminare existente cu privire la granturile europene au fost falsificate de către Comitetul executiv, iar rezultatele și indicatorii menționați sunt departe de realitate”, a declarat Olga Parzany într-o conferință de presă la IPN.
Olga Parzany, împreună cu echipa sa, a efectuat pe parcursul anului trecut o investigație independentă cu privire la un proiect european care prevedea sprijin pentru administrația publică locală. „Mai bine de 1,5 milioane de euro au fost furați din bugetul proiectului de către Comitetul executiv al Găgăuziei. Și responsabilitatea directă în acest sens îi aparține Irinei Vlah, bașcan al Găgăuziei, și lui Vadim Ceban, prim-adjunctul bașcanului, în prezent conducătorul SA „Moldovagaz”, afirmă președinta „Exodus Initiative e.V” din Germania.
Aceasta spune că a sesizat și Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova cu privire la cele constatate, însă reacția a fost lipsă.
„În ultimii ani am adunat o mulțime de acte care confirmă delapidările de fonduri, de granturi de către conducerea Comitetului executiv. Rugăm și insistăm ca Centrul Național Anticorupție să inițieze un audit independent și de calitate cu privire la toate proiectele finanțate prin granturile Uniunii Europene. După cum am spus și anterior, putem confirma prin documente furtul și utilizarea necorespunzătoare a resurselor și a granturilor UE în Găgăuzia. De asemenea, putem dovedi îmbogățirea ilicită a conducerii Comitetului executiv”, a spus Olga Parzany
Ea a precizat că și-a început activitatea voluntară în proiecte de caritate în Găgăuzia acum mai bine de 15 ani, iar în prezent îi ajută pe cetățenii găgăuzi să depisteze scheme de corupție. „Vreau să accentuez că activitatea mea orientată pe combaterea corupției nu este plătită de nimeni și nu este o muncă făcută la comandă. Și aceasta nu este o luptă cu cineva anume, dar este o luptă împotriva sistemelor corupte. Însă în spatele acestor sisteme stau oameni și de asta pentru mine și echipa mea este foarte important să spunem numele celor care sunt implicați în corupție”, a menționat Olga Parzany.
Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.