După Vilnius, Moldova va avea de îndeplinit paşi concreţi de armonizare a legislaţiei la acquis-ul comunitar CAMPANIE IPN

La Summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, din 29 noiembrie 2013, Republica Moldova va intra într-o nouă fază de relaţii cu Uniunea Europeană. Ce aduce aceasta şi cum va influenţa ea viaţa cetăţenilor moldoveni de acasă şi de peste hotare? Ce are de câştigat fiecare dintre noi şi ce trebuie facem pentru ca acest beneficiu devină posibil? Cum se vor răsfrânge noile condiţii asupra relaţiei Republicii Moldova cu alte ţări? Agenţia IPN îşi propune caute împreună cu dumneavoastră răspunsuri la aceste şi alte întrebări care frământă societatea în cadrul ciclului de materiale cu genericul:Asocierea cu UE pe înţelesul tuturor.

---

Dacă mâine UE decide că trebuie prins doar peşte de specia x cu ustensile y, aceasta va fi obligatoriu pentru tote statele membre. Obligativitatea reiese din acquis-ul comunitar, pe care Republica Moldova va fi obligată să-l respecte după ce va deveni membru al UE. Acquis comunitar reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor comune care decurg din statutul de stat membru al Uniunii Europene.

Natalia Chirtoacă, consultant în cadrul secţiei drept internaţional şi relaţii internaţionale a Institutului de Cercetări Juridice şi Politice al Academiei de Ştiinţe, spune că după parafarea Acordului de Asociere, la Vilnius, după semnarea lui, ratificarea acordului şi intrarea lui în vigoare, Moldova va avea de îndeplinit paşi concreţi şi etape strict determinate de armonizare a legislaţiei la toate cele 31 de capitole.  Acordul de Asociere trebuie să prevadă paşi concreţi pentru armonizarea legislaţiei naţionale şi în baza acestuia se vor încheia acorduri speciale de  armonizare a compartimentelor legislative. Cele mai importante capitole ale acquis-ului comunitar pentru Republica Moldova ţin de agricultură şi dezvoltare rurală, politica în domeniul transportului, domeniul concurenţei, protecţia sănătăţii.

Doctorul în drept Alexandru Cauia spune că acquis comunitar are 31 de capitole, cu 90 de mii de norme, care au fost adoptate începând cu 1951. Este totalitatea actelor normative adoptate, legate de sistemul instituţional al UE. Acestea sunt obligatorii pentru statele membre.

Moldova va trebui să negocieze acest acquis comunitar. Pentru a face acest lucru, va trebui să aibă intrat în vigoare Acordul de Asociere, să aibă statutul de stat candidat al UE şi să depună o cerere privind integrare europeană, susţine expertul în politică externă Victor Juc. „Cu Republica Moldova nu s-au început negocierile pe marginea acquis-ului comunitar. Altceva este că guvernarea din Republica Moldova, având textul acquis-ului comunitar în limba română, fiind tradus pentru că România, care este stat membru al UE, încearcă să racoleze legislaţia naţională la standardele europene şi chiar să implementeze acolo unde poate”, a menţionat expertul.

Victor Juc spune că acquis-ul comunitar se negociază la fiecare capitol cu diferite comisii. Când Comisia Europeană consideră că un capitol a fost închis, atunci se înţelege că a fost negociat un capitol. Dar, atât timp cât nu sunt încheiate toate 31 de capitole, Comisia Europeană poate să revină la un capitol închis şi să-l deschidă din nou, menţionând că au apărut unele probleme. „Prin urmare, procesul de negocieri este unul de lungă durată şi statul candidat trebuie să se afle permanent în stare de alertă”, a mai spus expertul.

Întrebaţi care ar putea să fie contribuţia oamenilor de rând, experţii au menţionat că aceştia trebuie să susţină eforturilor guvernanţilor, să înţeleagă priorităţile şi posibilităţile care apar, să înveţe în continuu ce este UE şi ce beneficiu ne-ar aduce.

Irina Ţurcanu, IPN

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.