După trei ani de la cazul Braguța, o decizie definitivă și irevocabilă nu există

După trei ani de la cazul lui Andrei Braguța, decedat în penitenciar, nici astăzi nu există o decizie definitivă și irevocabilă. Pe marginea acestui caz, sensibil și important, au fost intentate mai multe cauze penale și contravenționale, în cadrul căror au fost organizate cel puțin 140 de ședințe, dintre care peste o sută dintre ele au fost amânate din diferite motive, invocate fie de inculpați, fie de alți participanți la ședință, însă niciuna din cauza absenței avocaților sau procurorilor. Declarațiile în acest sens au fost făcute de avocații familiei și ai Asociației Promo-LEX, care atrag atenția asupra necesității urgentării examinării acestui caz.

Într-o conferință de presă la IPN, avocatul Promo-LEX, Vadim Vieru, a declarat că în prima cauză sunt vizați patru co-deținuți și trei polițiști, implicați în acțiunile de maltratare, tortură și vătămare corporală, provocate în izolator. În acest dosar există hotărârea instanței de fond, iar acum dosarul se află în instanța de apel. Cauza se examinează foarte lent, la fel ca și celelalte, în opinia apărătorilor și a familiei.

Vadim Vieru a menționat că în primă instanță, doi judecători au considerat că faptele comise de învinuiți nu pot fi calificate ca tortură. Respectiv, a fost emisă sentință de achitare în privința lor. A existat o opinie separată în care se face referire la argumentele prezentate de acuzatorul de stat și avocați. În instanța de apel, dosarul se află deja de un an.

Avocatul familiei, Victor Munteanu, a declarat că în a doua cauză sunt vizați 13 polițiști, care l-au supravegheat pe Andrei Braguța, în afara acelei zile când a fost maltratat. Cauza a fost expediată în instanță pe 10 ianuarie 2018 și până acum dosarul se află în primă instanță. Potrivit lui, deși sunt numite ședințe de judecată, din diferite motive, inclusiv lipsa unor participanți în proces, acestea sunt amânate.

Apărătorul spune că, nici el, nici familia, nici colegii lui, nu înțeleg această tactică de amânare. Or, pronunțarea unei sentințe este ireversibilă și oricum va avea loc odată și odată. Avocatul mai spune că în ceea ce ține de infracțiunea „tortură”, acest articol nu prevede termene de prescripție și, în aceste condiții, nu este clar rostul acestor amânări. Victor Munteanu a mai spus că speră ca în acest dosar să existe un progres și o finalitate.

Un al treilea caz, care era contravențional și vizează persoane din penitenciar,e legat de faptul că lui Andrei Braguța nu i s-a acordat asistența medicală suficientă. Pe marginea acestui dosar a existat o hotărâre a primei instanțe, apoi a urmat instanța de apel, care a dispus rejudecare. A fost pronunțată o nouă decizie, însă ambele, deși recunosc persoanele vinovate, în privința tuturor a fost dispusă încetarea cauzei pe motiv de prescripție.

Victoria Gamurari, avocată Promo-LEX, a declarat că un alt dosar penal a fost pornit împotriva lucrătorilor medicali privind încălcarea regulilor și metodelor de acordare a asistenței medicale, care au dus la decesul lui Andrei Braguța. În această cauză sunt învinuiți doi lucrători medicali de la Penitenciarul nr. 16. Cauza penală a fost intentată în noiembrie 2017, însă urmărirea penală a fost de durată. Dosarul a fost expediat în judecată în august 2018. De atunci și până azi au fost fixate mai bine de 15 ședințe de judecată. Dosarul este încă la etapa examinării probelor acuzării. În opinia sa, examinarea va mai dura, întrucât mai urmează examinarea probelor apărării, audierea inculpaților, pledoariile părților audiate.

Asociația Promo-LEX și avocații atrag atenția asupra necesității urgentării examinării dosarelor. Apărătorii menționează că nu doresc ca acest fapt să fie interpretat ca o presiune publică pe caz sau justiție publică, însă ridică semne de întrebare faptul că, după o perioadă atât de îndelungată, nu există o hotărâre definitivă.

Conferința „Trei ani de la moartea lui Andrei Braguța. Evoluții și (in)acțiuni” face parte din ciclu de conferințe prevăzute în proiectul IPN „Injustiția la vedere prin mijloace multimedia”. Agenția IPN nu își adjudecă dreptul să decidă dacă organizatorii conferințelor de presă au dreptate în cauzele despre care vor vorbi, aceasta este prerogativă exclusivă a justiției, însă perioada exagerat de lungă, mult mai lungă decât prevede legislația, a acestor cazuri poate fi considerată drept act de nedreptate și injustiție evidentă. Agenția de presă IPN nu poartă răspundere pentru declarațiile publice făcute în spațiul public de către organizatorii conferințelor de presă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.