După Summitul de la Vilnius pentru Moldova începe un nou maraton, premier

Parcursul european al Republicii Moldova nu se termină la Summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius. Dimpotrivă, începe un nou maraton, în care guvernarea de la Chişinău va trebui să demonstreze capacitatea de implementare a reformelor iniţiate . Declaraţia a fost făcută de prim-ministrul Iurie Leancă, în cadrul unei dezbateri publice, transmite IPN.

Premierul a subliniat că toată parafarea Acordului de Asociere cu UE va permite Republicii Moldova să pretindă la statutul de candidat şi, mai apoi, stat membru al Uniunii Europene. Beneficiile pe care le va resimţi economia naţională de pe urma parafării acordului privind crearea Zonei de Liber Schimb vor fi semnificative, vor fi oferite condiţii noi de construcţie a economiei dar şi un volum mai mare de comerţ şi investiţii.

Şeful Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău, ambasadorul Pirkka Tapiola, a spus că acordurile care urmează să fie semnate cu UE vor oferi cetăţenilor Republicii Moldova o guvernare mai bună, mai puţină corupţie şi o protecţie mai bună a drepturilor omului. Oficialul european a dat asigurări că, după semnarea Acordului de Asociere, Uniunea Europeană va depune eforturi pentru a accelera ratificarea acestuia. Acesta a mai spus că este optimist în ceea ce priveşte regimul liberalizat de vize pentru cetăţenii moldoveni, iar guvernarea de la Chişinău va primi veşti bune de la Vilnius cu referire la acest subiect.

Pirkka Tapiola a mai spus că Republica Moldova se va bucura şi pe viitor de susţinere din partea statelor europene şi este total greşit să se creadă că apropierea de UE va distruge mai multe ramuri ale agriculturii şi economiei. Uniunea Europeană respectă relaţiile de piaţă şi oferă susţinere statelor care nu au ajuns la standardele cerute de piaţa europeană. În acest sens, şi Republica Moldova va fi ajutată să racordeze standardele de calitate la cele europene.

  • iurie leanca despre summitul de la vilnius.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.