La patru luni după ce Agenţia IPN a scris pentru prima dată (pe 8 iulie 2013) despre o maşină de lux particulară, parcată de-a curmezişul trotuarului în plin centrul Chişinăului, proprietarul acesteia continuă să o parcheze pe trotuar, chiar dacă a fost amendat, iar poliţia se declară neputincioasă să întreprindă ceva suplimentar la ceea ce a făcut deja. În dimineaţa zilei de 8 octombrie, reporterii IPN au constata că maşina respectivă era parcată la locul vechi.
După publicarea, pe 8 august 2013, a celui de al doilea material la temă, întitulat „Timp de o lună poliţia nu a putut găsi cine parchează maşina de-a curmezişul trotuarului”, am aflat de la serviciul de presă al Inspectoratului Naţional de Patrulare (INP) că şoferul care parchează maşina de-a curmezişul trotuarului pe adresa A. Mateevici, 68 s-a ales cu plăcuţele de înmatriculare scoase şi o amendă de 200 de lei şi 2 puncte de penalizare.
Atunci, şefa serviciului de presă a INP, Diana Fetco, a menţionat că şoferul a achitat amenda timp de 72 de ore. Întrebată despre modalităţile de mai departe de influenţare a şoferului, în condiţiile în care acesta continuă să parcheze în acelaşi loc şi în acelaşi mod, Diana Fetco a spus că oamenii legii pot doar să-i aplice în continuare aceeaşi pedeapsă. Însă situaţia se va schimba după ce şoferului îi vor fi aplicate 15 puncte de penalizare, moment când dosarul acestuia va fi expediat în instanţa de judecată pentru a-i fi retras permisul de conducere.
Pe 8 octombrie 2013, tot serviciul de presă al Inspectoratului Naţional de Patrulare ne-a spus că poliţiştii nu mai ştiu cum să procedeze cu şoferii care parchează pe unde le convine, şi că situaţia la capitolul „parcatului neregulamentar” este una destul de dificilă în capitală. La adresa INP vin destul de multe plângeri din partea populaţiei privind parcatul pe unde se nimereşte a şoferilor, însă poliţiştii nu pot să verifice fiecare maşină din Chişinău despre care se spune că este parcată neregulamentar. Deoarece acestea nu sunt parcate în fiecare zi în acelaşi loc.
Cât despre maşina parcată pe A. Mateevici, 68, ni s-a comunicat că oamenii legii nu pot să se deplaseze în fiecare dimineaţă la faţa locului ca să amendeze în continuare şoferul, însă ne-au rugat ca atunci când o vedem parcată pe trotuar să chemăm poliţiştii să intervină. IPN readresează această rugăminte cititorilor săi.