Crăciunul este sărbătorit astăzi, 25 decembrie, și de creștinii catolici din Republica Moldova, după ce aseară au mers la biserică pentru a participa la Liturghia de Ajun. La început de procesiune, episcopul așează statuia pruncului Iisus în ieslea improvizată în biserică pentru a reprezenta momentul Nașterii Mântuitorului, iar la sfârșit credincioșii sunt felicitați în diferite limbi și își împart unul altuia pâinea nedospită, numită „oplatki”, tradiție preluată din Polonia.
Crăciunul este o sărbătoare comună pentru creștinii catolici și pentru cei ortodocși, cu mici excepții, a declarat pentru IPN preotul Mihai Balan de la Catedrala romano-catolică „Providența Divină” din Chișinău. „Îndemnul principal în această perioadă este de a fi mai buni unii cu ceilalți. Se fac acțiuni caritabile, se strânge hrană, haine pentru cei mai triști. Pentru că, în definitiv, asta face și Dumnezeu, se împarte cu lumea trimițându-și fiul omenirii”, a menționat preotul.
Catolicii, la fel ca și ortodoxii, se pregătesc pentru Crăciun prin post. În Biserica Catolică
acest post se numește Advent și durează patru săptămâni. Este un post al bucuriei. Restricții alimentare sunt doar în ziua de vineri, când credincioșii se abțin să mănânce carne. În perioada postului, se oficiază Sfânta Liturghie, numită „Rorate”. Aceasta se face dimineața, la ora șapte. Luminile sunt stinse în biserică și toți stau cu lumânările în mână. „Aceasta simbolizează că lumea, omenirea, se afla în păcat și prin venirea lui Hristos a venit lumina”, a spus Mihai Balan.
Pentru Crăciun în biserici se amenajează o iesle. „Facem un fel de grajd unde s-a născut Iisus, cu paie sau fân, cu statuile care îi reprezintă pe Iosif, Maria, magii și păstoria. Este o reprezentare care ne ajută să înțelegem și să ne imaginăm acel episod care a avut loc la Betleem acum două mii de ani. În procesul de credință avem nevoie și de aceste lucruri exterioare care alimentează emoțiile”, a explicat preotul.
Pe data de 31 decembrie, se oficiază o Liturghie la care se aduc mulțumiri lui Dumnezeu pentru tot ce a dat creștinilor catolici în timpul anului. „Tradițiile și obiceiurile, cum ar fi Moș Crăciun, bradul, colindele – sunt din popor mai mult și nu neapărat au caracter religios. Sunt sărbători din popor, dar nu înseamnă că biserica este împotrivă sau le exclude”, a mai spus preotul.
În Republica Moldova sunt peste 20 de mii de credincioși romano-catolici.