După incidentul cu un copil, toate ascensoarele din Ungheni au fost oprite pentru verificări

În municipiul Ungheni a fost creat un grup de intervenție care va verifica securitatea sistemelor tuturor ascensoarelor din oraș. Acestea vor fi oprite temporar și vor fi repornite doar în cazul în care vor corespunde standardelor de securitate. O decizie în acest sens a fost luată de către administrația publică locală după ce un copil de doi ani a căzut, de la etajul șase, în tunelul ascensorului unui bloc locativ, transmite IPN.

După incident, primarul de Ungheni, Vitalie vrabie, a convocat ședința Comisiei situații excepționale pentru a stabili măsurile ce se impun. A fost pornită o anchetă internă pentru elucidarea circumstanțelor producerii accidentului.

Verificările dispuse vor dura 3-4 zile. „Stimați ungheneni, ascensorul este un echipament cu risc sporit și, în cazul în care nu sunt respectate regulile elementare de utilizare a acestuia, consecințele pot fi nefaste. Mă adresez tuturor locatarilor blocurilor multietajate: respectați regulile de comportament și utilizare a ascensoarelor”, a declarat edilul.

Ascensoarele sunt proprietatea comună a locatarilor, ele fiind în gestiunea Asociației Proprietarilor de Locuințe privatizate.

Copilul de doi ani din municipiul Ungheni a căzut în tunelul ascensorului de la etajul șase. Preliminar s-a stabilit că mama a pus căruciorul între uși pentru a reține liftul și s-a întors pentru a lua o pungă, moment în care a auzit un zgomot. Băiatul a căzut în tunel în timp ce cabina ascensorului a urcat la unul dintre etajele superioare. În stare extrem de gravă, copilul a fost dus la Spitalul raional Ungheni, de unde a fost transferat la Chișinău.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE