După doi ani și jumătate de detenție la Tiraspol, Adrian Glijin a fost eliberat

După aproape doi ani și jumătate, Adrian Glijin a fost eliberat din detenție. El a fost răpit în stânga Nistrului în octombrie 2020, iar pe 6 mai 2022 a fost condamnat de așa-numita judecătorie supremă din regiunea transnistreană la 13 ani și 6 luni de detenție pentru pretinsa „trădare de patrie”, pedeapsa fiind ulterior redusă la 13 ani, transmite IPN.

Asociația Promo-LEX precizează că pe 7 octombrie 2020 Adrian Glijin, alături de alți trei cetățeni, a fost răpit de persoane necunoscute de pe un câmp din apropierea localității Cuzmin, raionul Camenca. După zeci de solicitări și demersuri în adresa administrației de la Tiraspol, la o distanță de două luni de la răpire, rudele au fost informate că Adrian e acuzat de „trădare de patrie” și se află în detenție într-un izolator din Tiraspol. Între timp, familia tânărului a fost supusă mai multor abuzuri. Reprezentanții structurilor locale de securitate au organizat percheziții la domiciliile mamei și ale soției, au confiscat bunuri personale ale acestora și au vandalizat mijlocul de transport al familiei.

Într-un briefing de presă din 7 decembrie 2020, ministrul de interne de atunci, Pavel Voicu, a confirmat că răpirile organizate de structurile de forță din regiunea transnistreană s-au produs ca o răzbunare pentru condamnarea unui fost milițian din stânga Nistrului implicat în răpirea și torturarea unui cuplu din raionul Florești în aprilie 2015.

Pe parcursul unui an, rudelor le-a fost refuzat dreptul la întrevedere și au fost lipsiți de  informații despre starea medicală a lui Adrian. Abia la 16 decembrie 2021, după mai multe eforturi ale familiei și ale Asociației Promo-LEX, care a inițiat campania „Arătați-l viu”, mama tânărului, Vera Glijin, a putut să aibă cu el o întrevedere de aproximativ 60 minute în Izolatorul de detenție preventivă nr. 3 din orașul Tiraspol. Întrevederea nu a fost confidențială și nu a fost posibilă obținerea informațiilor complete și veridice despre starea de sănătate și învinuirile care i-au fost înaintate.

Ca urmare a expedierii de către avocații Promo-LEX a unei plângeri în adresa Curții Europene a Drepturilor Omului, în  ianuarie 2022, instanța a decis examinarea prioritară a cauzei și aplicarea în premieră a măsurilor provizorii în unul dintre „cauzele transnistrene”.

Potrivit Promo-LEX, situația lui Adrian Glijin este una reprezentativă pentru așa-numitul sistem judiciar local din regiunea transnistrean: răpire, acuzații penale inventate și motivate politic, detenție ilegală în condiții inumane, restricționarea absolută a accesului la materialele cauzei, inclusiv la „sentința de condamnare”, imposibilitatea examinării medicale de către un medic independent și refuzuri repetate la referitor la întrevederea confidențială cu rudele. Perioada de detenție de 19 luni  în care s-a aflat Adrian Glijin în „arest preventiv” a fost contrară inclusiv legislației locale, care stabilește o perioada maximă a „arestului preventiv” de 18 luni. Pe parcursul detenției sale, Asociația Promo-LEX a acordat asistență juridică familiei și a insistat în permanență pe asigurarea garanțiilor procesuale fundamentale.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.