După câteva zile de ieftiniri, carburanții se scumpesc din nou

După câteva zile de ieftiniri, carburanții se scumpesc din nou. Pentru următoarele trei zile au fost stabilite prețuri maximale mai mari cu 41 de bani la motorină și cu șapte bani la benzina cu cifra octanică 95. Astfel, un litru de motorină ajunge să coste 26,63 lei, iar un litru de benzină – 27,04 lei, transmite IPN.

Prețurile maxime de referință sunt stabilite de către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică pentru perioada 26-28 martie.

La mijlocul lunii martie, ANRE anunța că prețurile pentru comercializarea cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard – benzina COR 95 și motorina – și-au atins nivelurile maxime și prețurile la pompă se stabilizează.

Pentru comparație, la începutul lunii septembrie, un litru de benzină cu cifra octanică 95 costa 20,23 lei, iar un litru de motorină –16,42 lei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.