După alegeri CMC riscă să se transforme într-un club al bărbaţilor

Partidele care participă la alegerile locale din iunie nu dau dovadă de înţelegere a necesității şi importanţei participării echilibrate a femeilor la luarea deciziilor şi, de aceea, municipiul Chișinău riscă să semene cu un club al bărbaţilor. De această părere este preşedintele Fundaţiei „Agapedia”, preşedintele Clubului Politic al Femeilor „50/50”, Catinca Mardarovici. Catinca Mardarovici a declarat pentru Info-Prim Neo că majoritatea partidelor au cel mult 1-2 femei pe primele 15 poziții ale listelor electorale. Partidul Democrat este cel mai exemplar la acest capitol, având 3 femei printre primii 15 candidați. „O surpriză pentru mine este lista PCRM, care oficial are două femei până la 15, dar evident că Zinaida Greceanâi nu va lăsa Parlamentul pentru Consiliu, astfel că rămâne doar o femeie. La fel şi PLDM are doar o femei printre primii 15 candidați, iar PL are două femei până la numărul 15. Vine o nouă generaţie de politicieni bărbaţi care, cu regret, sunt puţin gender-sensibili”, susţine Catinca Mardarovici. Ea a declarat că şi societatea civilă, şi mass-media, şi alte instituţii au bătut alarma pentru a sensibiliza partidele referitor la includerea femeilor pe listele de candidați. „Am făcut 40 de mese rotunde, am vorbit şi cu liderii, toţi au fost de acord, au recunoscut că femeile care au fost în Consilii nu i-au făcut să se dezamăgească, dar până la urmă oricum sunt puţine”, a spus Catina Mardarovici. Potrivit ei, cauza care a dus la lipsa femeilor pe listele electorale este faptul că femeile nu doresc să fie în fruntea partidelor. O altă cauza este faptul că locurile într-un partid sunt cumpărate. „Femeile trebuie să înţeleagă că nu sunt voluntare în partide, că trebuie să contribuie, trebuie să investească şi ele în campaniile electorale, cerând să fie transparent bugetul şi totul ce se finanţează, pentru a şti exact de câţi bani este nevoie. Este timpul să vorbim la modul serios, femeile încă nu conştientizează că trebuie să contribuie cu bani în campaniile electorale”, a spus Catinca Mardarovici. Totodată, ea a menţionat că situaţia în localităţile rurale este diferită de cea din municipiu. Acolo femeile sunt mai multe pe listele de consilieri. „Acolo este mai complicat să găsească în partidele mai mulţi membri şi atunci ajunge rândul şi pentru femei şi, totodată, trebuie mai puţini bani” a spus Catinca Mardarovici. Proiectul privind impunerea respectării cotei minime de 30% femei pe listele de candidaţi ale partidelor la toate tipurile de scrutine a fost avizat pe 19 ianuarie de către Guvern şi urmează să fie promovat şi de către Parlament.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.