[ - Acum 5 ani, Chişinăul a ales să sărbătorească la 14 octombrie Hramul localităţii, renunţând la Ziua oraşului. A devenit comunitatea în această perioadă, cumva, mai spirituală, mai religioasă?]
Din păcate trebuie să recunoaştem că persistă superstiţiile. Aproape toţi copii care vin la botez, poartă aţişoară roşie la mânuţă. Naşilor le lipseşte cruciuliţa la piept. Enoriaşii poartă, chiar şi atunci când vin la Biserică, semne zodiacale, amulete, alte fetişuri. Nu întotdeauna, oamenii îşi sfinţesc casele, se cunună, din credinţă sănătoasă. Din păcate, avem o mulţime de case de rugăciuni ale sectanţilor. S-au străduit unii dintre demnitarii noştri iubitori de mită. Căci, aici s-a dat mită cu nemiluită. S-a semănat neghina pe care o seamănă doar diavolul, cea de despărţire între fraţi. E o mare durere. Sunt prinşi cu arcanul copiii noştri, iubitori de a sta pe scaun, de a asculta muzică. Spre fericire, trebuie să menţionăm că şi bisericile ortodoxe sunt pline. În Postul Mare, mai ales, dar şi în celelalte, creştinii se spovedesc. Iată, deci, putem vorbi despre o viaţă sănătoasă, în măsura în care este religioasă. Există, totuşi, multe cazuri când alunecăm de la aceasta. Se întâmplă cânt noi, creştinii, preoţii ortodocşi, împreună cu arhiereii, nu corespundem felului drept de a sluji, când apare, de exemplu, dorinţa de a adera la un partid politic. La conducere ai parte de tot felul de favoruri, dar să nu uităm că suntem slujitori ai lui Hristos. Slujirea noastră nu ţine numai de această lume. Tocmai din acest motiv trebuie să rămânem în afara a orice politică şi influenţă a lumii de afaceri.
[ - De ce Chişinăul sărbătoreşte Hramul de Acoperământul Maicii Domnului?]
Hram însemnă local sfânt, ceva care ne poate feri de vânt, de ploi, de arşiţă şi de alte stihii. Bătrânii vrând să arate, probabil, cât de mult înseamnă un sfânt pentru viaţa noastră, au împrumutat acest cuvânt slavon ca prin el să ne explice că sărbătorind adevărat sfântul şi cerându-l mijlocitor, rămânem ocrotiţi de el. Aşa o chemăm pe Maica Domnului în acatistul Acoperământului şi în alte acatiste. Am mai spus, cea mai mare virtute a creştinilor este dreapta socoteală, înţelegerea. Dacă le facem pe toate cu dreaptă socoteală, atunci Dumnezeu ne este alături. Pentru că nu-i place lui Dumnezeu când ne apropiem doar cu darurile de el. „În zădar se cred ei a fi drepţi”, spune Hristos despre cei care-l slăvesc doar cu buzele, dar nu şi cu inima . Să fim sinceri cu Dumnezeu şi vom avea ajutorarea lui. Hramul Chişinăului ar fi trebuit să fie Hramul Catedralei, în cinstea Naşterii Domnului Hristos. Aşa spune tradiţia creştină. Am ales o altă sărbătoare. E loc de interpretare aici. Poate am ales să sărbătorim Hramul de Acoperământul Maicii Domnului pentru că e toamnă şi moldovenii aşa sunt obişnuiţi să se bucure când au hambarele şi beciurile pline. Găsesc şi o altă explicaţie – ştiindu-ne păcătoşi mult, înainte a veni la Dumnezeu o vrem mijlocitoare pe Maica Domnului. Ar fi trebuit să ştim, însă, că Dumnezeu este bun şi ne ascultă şi rugăciunile. Iată de ce, zic eu, că ar fi trebuit să respectăm tradiţia şi să alegem ziua Hramului ziua Naşterii Mântuitorului. Dar, nu se supără Dumnezeu că prin Maica lui vrem să venim la el. Important este să nu ne certăm. Nu este cu credinţă ca Parlamentul, Guvernul sau Primăria să ne facă sărbători. Ar fi trebuit să ne întrebe pe noi - nu pe preoţime, pe popor, căci noi, preoţii, îi întrebăm pe enoriaşi când să le slujim şi le slujim atunci când este nevoie. Dacă cineva vrea, de exemplu, să ţină o sărbătoare pe nou, Doamne ajute. Dar totuşi e bine când fraţii sunt împreună.
[ - Ce trebuie să facă creştinii în această zi ?]
În zilele împăratului Leon cel înţelept, în Constantinopol, făcându-se priveghere de toata noaptea în biserica Vlaherna, Sfântul Andrei şi-a ridicat ochii în sus împreuna cu Fericitul Epifanie şi au văzut pe Preasfânta Fecioara Născătoare de Dumnezeu, stând în văzduh şi rugându-se, strălucind cu lumina şi acoperind pe popor cu cinstitul sau omofor. Această arătare a Maicii Domnului, una din multe, încă o dată a dat creştinilor nădejde că Preasfânta ne este ajutătoare.
„Voi asculta rugăciunea tuturor celor care se vor ruga către fiul meu şi Dumnezeu al vostru şi voi mijloci mântuirea pentru voi”. Aceste cuvinte au fost auzite de sfinţii Andrei şi Epifanie. De la această lucrare a lui Hristos înţelegem că cuvintele Evangheliei sunt pentru noi mântuitoare. În această zi mergem la icoana care închipuie acoperământul capului Maicii Domnului. Acest omofor, broboadă îi zicem în popor, nu înseamnă altceva decât grija pentru toţi credincioşii. E o grijă nevăzută de noi, pentru că nu ne este de folos să o vedem. Dacă ne-ar fi de trebuinţă mare, ea ni s-ar arăta din nou. O simţim, însă, aşa cum simţim dragostea unui om pe care îl iubim. Sărbătorim evenimentul întâi cu un serviciu divin la Biserică. Se vine seara în ajun la privighere, ca să fim şi noi la rugăciune, ca şi sfinţii Andrei şi Epifanie, când li s-a arătat Maica Domnului. A doua zi venim numaidecât la Sfânta Liturghie. Acatistul dimineaţa se face înainte de liturghie. După rugăciune, dacă avem şi Hramul casei, numaidecât facem şi o pomană la această zi. Se face şi acasă, chemând la masă un nevoiaş, şi la Biserică. Facem şi o colivă de sănătate. Nu numaidecât grâul fiert cu miere sau zahăr, dar poate fi şi o bucată de pâine, un colac, sarmale, plăcinte – tot ce este cu putinţă creştinului. Toate se pun pe colivar. După liturghie, binecuvântăm aceste bucate. Apoi se împart nevoiaşilor. Aici pe loc, la Biserică, dacă sunt prezenţi. Dacă nu, mergem şi le împărţim pe la casele lor. Clar că nu este un prilej de a bea şi a mânca peste măsură. Beţia şi îmbibarea pântecelui este păcat.
[ - Şi cu sărbătoarea vinului cum facem?]
Noi, creştinii, nu o cinstim ca pe o sărbătoare. Este a păgânilor. Noi, creştinii, nu avem nimic în comun nici cu Bahus, nici cu Dionysos – zeităţi străine dreptei credinţe. Spune apostolul Pavel: „Beţi pentru veselie, dar nu vă îmbătaţi, că în vin este desfrânarea”. După 2-3 pahare cu vin mintea este întunecată şi simţirile sălbăticite. Demnitarii fac mănăstiri. Dar trebuie să ştie că mănăstirile nu sunt ciment şi nisip. Mănăstirile, ca şi bisericile, sunt obştea oamenilor credincioşi, uniţi cu dreapta credinţă în Dumnezeu. Dar dreapta credinţă este să aducem cinste lui Dumnezeu. Iată de ce îi chemăm la trezie sufletească şi duhovnicească pe cei care insistă asupra acestei aşa-zise sărbători. Asta trebuie să se întâmple, dacă vrem să rămânem sub acoperământul Maicii Domnului, să rămână sub acoperământul Preasfântei cetatea noastră Chişinău. Căci, Dumnezeu ne poate ierta păcatul, dar nu şi dorinţa noastră de a păcătui.
