La cei 27 de ani de Independență, Agenția de Presă IPN și-a propus să prezinte gânduri ale celor care au ales să plece din țară, temporar sau definitiv, în căutarea unui viitor mai bun.
Dumitru Vicol are 30 de ani şi este analist investițional la o bancă americană din Londra, Marea Britanie. Este plecat din Republica Moldova de 9 ani. A ales să plece peste hotare deoarece țara de baștină nu i-a oferit oportunitățile dezvoltării profesionale.
Moldoveanul stabilit la Londra menționează că felul în care s-au organizat cetățenii români din diasporă împotriva guvernării de peste Prut și a derapajelor democratice demonstrează ca trebuie sa învățam de la ei sa fim mai responsabili din punct de vedere civic.
Dumitru Vicol spune că străinii văd basarabenii ca pe un popor inteligent, competitiv și educat, dar din păcate, Republica Moldova este considerată un stat eșuat, care nu poate naviga pe fluviul dezvoltării socio-economice.
„Basarabenii sunt deosebiți, însă guvernarea e coruptă și condusă de interese obscure. Mă mândresc să aflu că mai mulți concetățeni de-ai mei sunt realizați profesional și sunt ambițioși, lucrând cot la cot cu cetățenii din națiunile de prim rang. Evit să le zis că suntem un stat eșuat pentru a mai păstra o speranța că se poate transforma în bine”, spune Dumitru Vicol.
Ca să revină acasă, Dumitru Vicol ar avea nevoie să vadă din partea autorităților dedicația de a lupta împotriva corupției și a stabili un stat de drept. Primele semne ar fi întemnițarea celor care au distrus țara: „Vlad Plahotniuc, Ilan Şor, Vlad Filat (deja închis) și alți funcționari de rang înalt”. Totodată, o schimbarea o poate face fiecare dintre noi. „Dacă judecători și polițiștii ar lupta împreuna cu cetățenii împotriva regimului oligarhic, atunci am putea renaște din cenușa”, este de părere moldoveanul stabilit la Londra.
Conaționalul spune că, atunci când este departe de Republica Moldova, îi este dor să vorbească în limba româna pe stradă, să se plimbe prin parcurile verzi și să mănânce plăcinte și zeamă.
Pe aceeași tema:
Alexandru Cazacu: Moldova se vede din afară mai frumos pentru că trăiești cu dorul
Marina Pânzaru: Situația socio-politică îi face pe oameni să lase totul baltă în Moldova
Victor Vrabie: Lucruri despre Moldova cu care să mă mândresc sunt puține
Vitalie Cojocari: Moldova poate învăță de la România cum se face cu adevărat lupta anti-corupție
Violeta Gășițoi: Vom reveni din SUA ca să aplicăm bunele practici la noi în țară
Svetlana Lisagor Vergis: Decizia de a pleca mi-a salvat viitorul