Dumitru Matcovschi – un om de suflet cum nu s-a mai întâlnit, Vladimir Curbet

Dumitru Matcovschi a fost un om care a ştiut mereu să ofere încredere şi susţinere, un om ce iubea cultura, iubea să fie înconjurat de oameni. A fost un om de suflet, cum nu s-a mai întâlnit, a menţionat pentru IPN conducătorul artistic al Ansamblului academic de dansuri populare „Joc”, Vladimir Curbet.

„L-am cunoscut foarte bine. A fost un om cu mare suflet. A ţinut la acest plai cu trup şi suflet. A fost un om cu care permanent puteai să discuţi, să te împarţi cu orice necaz şi toate se rezolvau. Dumnezeu să-l ierte. Să-i fie ţărâna uşoară”, a spus Vladimir Curbet.

Conducătorul Ansamblului „Joc” şi-a amintit că regretatul poet era un oaspete frecvent la concertele ansamblului. „Venea foarte des la spectacolele noaste. Mereu ne admira şi ne lăuda”, spune Vladimir Curbet.

Poetul Dumitru Matcovschi s-a stins din viaţă miercuri seara, 26 iunie, la vârsta de 73 de ani. În ultimele săptămâni el a fost internat în spital, unde a suportat o intervenţie chirurgicală pe creier.

Dumitru Matcovschi este autorul a peste 50 de volume de poezie, proză şi piese de teatru. Este recunoscut drept un simbol al Mişcării de Renaştere Naţională din Republica Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.