Dumitru Diacov: PDM trebuie să rămână pentru echilibrul forţelor politice

Partidul Democrat este unica forţă politică care poate asigura echilibrul politic dintre forţele de dreapta şi cele de stânga. Declaraţia a fost făcută de către preşedintele de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov , în cadrul emisiunii „Pahomi” de la postul de televiziune „Realitatea TV”, transmite IPN.

„Avem pe segmentul de stânga două partide, care vor să le substituie pe cele parlamentare, la fel sunt două partide şi pe segmentul de dreapta care vor să ajungă la guvernare. Spuneţi-mi, care partid va stăpâni însă centrul politicii moldoveneşti? Din acest motiv PDM trebuie să rămână pentru a asigura echilibrul dintre partidele de dreapta şi cele de stânga”, a declarat Dumitru Diacov.

Totodată, Diacov a mai spus că rolul PDM constă şi în păstrarea vectorului european al Republicii Moldova. „Ce facem cu ţara asta ? Vin partidele de stânga, ne ducem într-o parte, vin cele de dreapta, în altă parte. Trebuie să asigurăm o stabilitate a vectorului de dezvoltare”, a spus fruntaşul PDM.

Referindu-se la proteste, Dumitru Diacov a spus că susţine protestele, însă doar cele paşnice. „Nu am nimic cu protestele, dacă ele se desfăşoară în mod paşnic. Dar tot mai mulţi oameni care au protestat paşnic în acest an au înţeles că au fost folosiţi de anumite forţe pentru a-şi satisface interesele. Cei care au spart uşa Parlamentului la 20 ianuarie nu reprezintă poporul, dar un grup din 20 de persoane bine pregătite. De fapt, toţi suntem vinovaţi că pe parcursul a 25 de ani nu ne-am învăţat să evoluăm paşnic”, a declarat Diacov.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.