Dumitru Diacov: E dificil să faci un bilanţ când există atâtea probleme

Preşedintele de onoare al Partidului Democrat, deputatul Dumitru Diacov, apreciază că sesiunea parlamentară de primăvară-vară a fost grea, cu diferite evenimente, care nu au plăcut tuturor. Democratul a menţionat, în plenul Parlamentului, că e dificil să faci un bilanţ când există atâtea probleme, transmite IPN.

Dumitru Diacov a subliniat că societatea este extrem de dezbinată, inclusiv din cauza partidelor politice care nu se pot înţelege pentru a activa eficient. Politicianul a spus că nu este cazul de a chema cetăţenii la proteste. E nevoie ca şi opoziţia să vină cu propuneri şi să muncească la identificarea soluţiilor pentru că în viitorul apropiat poate avea un schimb de locuri a opoziţiei cu guvernarea.

Parlamentarul a îndemnat colegii din Parlament să demonstreze că sunt capabili să-şi ducă mandatele până la capăt. Lecţia de bază a acestei sesiuni este angajamentul în prosperarea ţării prin unirea forţelor, indiferent de culoarea politică a partidelor.

Şedinţa din 31 iulie a fost ultima din actuala sesiune parlamentară. Deputaţii vor reveni din vacanţă în septembrie. 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.