Ședința Consiliului Național al Partidului Democrat, care va decide data întrunirii Congresului PDM, va avea loc sâmbătă, 29 iunie. Anunțul a fost făcut de președintele de onoare al formațiunii, Dumitru Diacov, în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la postul TV8. În cadrul ședinței, potrivit lui, ar urma să aibă loc discuții aprinse despre viitorul formațiunii, transmite IPN.
„Eu cred că sâmbătă va avea loc ședința Consiliului Național și la acest Consiliu va avea loc o discuție foarte aprinsă, o discuție principială, parțial și despre ceea referitor la ce avem contradicții”, spune Dumitru Diacov.
Președintele de onoare al formațiunii susține că la această întrunire vor fi trase concluziile, va fi analizată critic situația creată și membrii se vor înțelege împreună cum trebuie reformat și partidul, și programul formațiunii. „Și să facem în așa fel încât Partidul Democrat să revină la originile ei și să fie un partid care unește oamenii, care va servi drept pod între cei de dreapta și cei de stânga”, spune Dumitru Diacov.
Democratul menționează că va cere ca unii oameni să demisioneze. „Cel mai bine ar fi ca acești oameni singuri să demisioneze. Sper că vom avea o discuție extinsă, aprinsă, principială, cu durere în suflet despre ce trebuie de făcut ca să fie redresată situația, pentru ca PDM să fie o formațiune respectată”, concretizează politicianul.
Dumitru Diacov afirmă că rolul lui este acum de a întoarce Partidul Democrat la menirea lui inițială. În opinia lui, fără PDM în politica moldovenească va fi foarte greu pentru că Partidul Democrat asigură un gen de echilibru între forțele de stânga și cele de dreapta.
Politicianul spune că în cei peste 20 de ani de existență, PDM nu a fost niciodată într-o asemenea situație. „Nouă nu ne place această percepție a partidului din afara formațiunii. Noi trebuie să rezolvăm acest lucru”, spune Dumitru Diacov.
Partidul Democrat, care s-a considerat pe deplin la guvernare din anul 2016, dar până atunci a format, împreună cu alte formațiuni, coaliții de guvernare, s-a retras în opoziție săptămâna trecută. Luni, 24 iunie, și liderul formațiunii, Vladimir Plahotniuc, și-a anunțat demisia de la șefia partidului. Congresul PDM urmează să aleagă o nouă conducere.