Dumitru Alaiba preia portofoliul de ministru al economiei

Sergiu Gaibu și-a dat demisia din funcția de ministru al economiei, a anunțat  miercuri premierul Natalia Gavrilița. Portofoliul va fi preluat de parlamentarul Dumitru Alaiba, transmite IPN.

„Dumnealui (Dumitru Alaiba) va avea drept priorități concentrarea pe dereglementare, deci, ușurarea serviciilor pentru antreprenori și a activității antreprenoriale. De asemenea, comunicarea cu antreprenorii în această perioadă pentru a vedea cum funcționează mecanismele de compensare, cum ar fi compensarea pentru șomajul tehnic sau reducerea orelor de activitate. Și, evident, tot ce ține de comunicarea cu publicul pe domeniul economic ”, a declarat premierul.

Natalia Gavrilița a mai comunicat că în această săptămână secretarul de stat Rodica Iordanov va fi numită ministru al mediului. După plecarea din funcție a Iulianei Cantaragiu, interimatul conducerii Ministerului Mediului a fost asigurat de ministrul agriculturii, Vasile Bolea.

Noii miniștri vor depune jurământul cu prima ocazie, a notat premierul, adăugând că vor fi făcute anumite modificări și în instituțiile subordonate Guvernului.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE