Dumitru Alaiba: Nu merităm aceşti politicieni

Tot mai des se vorbeşte că poporul din Republica Moldova îi merită pe politicienii pe care îi are, pentru că ei ar fi oglinda societăţii, însă nu e aşa. Societatea nu merită aşa politicieni şi aşa conducere. Merită ceva mult mai bine. De această părere este Dumitru Alaiba, tânăr care a studiat şi a muncit peste hotare şi care a condus o perioadă Secretariatul Consiliului Economic al prim-ministrului.

Într-un interviu pentru IPN, acordat în cadrul unui ciclu dedicat Zilei Independenţei, Dumitru Alaiba a spus că actuala guvernare nici măcar nu a fost votată de populaţie şi acest lucru e uşor de demonstrat matematic. „Au votat 16% din oameni, o parte din ei forţaţi, cumpăraţi. Ei acum, ieşind şi spunând prin liderii lor de opinie că aceasta este guvernarea pe care o merităm, spun o minciună. Poate că 16% din populaţie merită această guvernare, dar alţii au votat altceva”, a accentuat tânărul.

Referindu-se la munca sa prin instituţiile guvernamentale, Dumitru Alaiba spune că nu a vrut vreodată să facă parte din „sistem”. „Noi eram parcă în sistem, dar de fapt cam împotriva lui. Am încercat să fac ceea ce am putut. Am făcut puţin, ştiu foarte bine că noi, câţiva oameni în echipă, era să facem mult mai multe dacă nu era atâta indiferenţă, dar şi rezistenţă, sabotaj chiar. Pur şi simplu, interesele sunt altele decât de a face bine oamenilor”, a spus tânărul.

Concluzia tânărului e că cei de la guvernare, pur şi simplu, nu-şi iubesc ţara. Dumitru Alaiba spune că funcţionarii publici stau acolo, în funcţiile lor, nu fac mai nimic fiind plătiţi de oameni, având şofer plătit de oameni, iar nefăcându-şi treaba de fapt îi fac rău acestei ţări. Aceeaşi funcţionari ajung, după un timp, la concluzia că aici nu se întâmplă nimic, că ţara nu are viitor, dar nu înţeleg că în primul rând ei sunt cei ce trebuiau să pună umărul ca să schimbe lucrurile.

La 25 de ani de Independenţă, marcată pe 27 august, Agenţia de presă IPN „s-a autosesizat” să adune un portret a ceea ce constituie astăzi Republica Moldova. Pentru aceasta a provocat mai multă lume, inclusiv oameni de stat, politicieni, businessmeni, activişti civici, artişti, dar şi persoane fără funcţii şi titluri, dar care au ce spune. Tabloul generic se numeşte: „Gânduri despre şi pentru Moldova”, iar materialele sunt publicate din 18 iulie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.