În trei săptămâni de la lansarea reformei, 25% din deținătorii de patentă au trecut la noul regim fiscal, și-au cumpărat aparat de marcat și-și continuă activitatea comercială. O spune ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba. Potrivit ministrului, opoziția, atât de stânga, cât și cea de dreapta, induce în eroare cetățenii promovând ideea unei eventuale anulări a reformei. Dumitru Alaiba spune că, dacă n-ar fi fost această retorică falsă, numărul patentarilor care au trecut la noul regim fiscal ar fi fost mult mai mare, notează IPN.
Dumitru Alaiba spune că în trei săptămâni de la intrarea în vigoare a noii reforme fiscale, circa 1.100 de foști patentari au tranzitat la noul regim fiscal de activitate independentă. Dintre aceștia, peste 300 au depus cereri la Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) pentru a le fi compensate cheltuielile de tranziție, iar 50 deja au primit banii.
„În trei săptămâni am ajuns la 25% de tranziție. Și e vorba doar despre cei care au trecut din patentă în activitate independentă. În Piața Centrală, de exemplu, o bună parte și-a creat SRL. Deci, avem în primele trei săptămâni, o conformare benevolă de 25%. Colegii de la FISC duc o muncă de convingere zilnică cu foștii deținători de patentă, îi informează. Peste 300 de oameni deja au solicitat și compensări. Până la 31 august ne-am propus că ajutăm câți mai mulți oameni să tranziteze spre noul regim de activitate independentă”, a spus vicepremierul Dumitru Alaiba în cadrul emisiunii „Rezoomat cu Ileana Pîrgaru” de la RliveTV.
Potrivit ministrului, în contextul alegerilor locale generale, opoziția parlamentară și extraparlamentară promovează ideea anulării reformei, fapt ce-i determină pe patentari să amâne procurarea unui aparat de marcat.
„Foarte tare ne ajută, cu ghilimele de rigoare, politicienii din opoziție, și proeuropenii și prorușii îi dezinformează pe oameni. La Bălți, Orhei și Găgăuzia politicieni concreți promovează narativul că această reformă va fi anulată. Dar intenția noastră nu este să anulăm această reformă, ci să-i ajutăm pe cât mai mulți. Dar auzind așa ceva oamenii devin bulversați și în loc de 35% noi avem 25% din patentari care au trecut la noul regim”, a spus ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării.
Potrivit legii, orice fost patentar care tranzitează spre activitatea independentă poate beneficia de compensarea cheltuielilor, până la 10.000 de lei. Pentru a primi sprijin financiar, foștii titulari de patentă trebuie să-și depună dosarul la ODA până la 31 august.
La data de 31 decembrie 2022, la Serviciul Fiscal de Stat erau înregistrați 4 800 de titulari ai patentei pentru desfășurarea comerțului cu amănuntul.