Duminică se sărbătoresc Floriile

Creştinii ortodocşi prăznuiesc duminică, 13 aprilie, Floriile. Potrivit canoanelor bisericeşti, prăznuirea se face în cea de-a şasea duminică din Postul Mare. Este ziua în care Iisus a intrat în Ierusalim, fiind întâmpinat de discipoli şi locuitorii oraşului cu crengi de smochini, curmal şi măslin.

Duminica Floriilor este precedată de sâmbăta în care Iisus l-a înviat pe Lazăr. Evanghelia spune că Lazăr locuia în Betania. În zilele care au premers Patimii Sale, Hristos se afla în Pereea, dincolo de Iordan. Aici primi vestea ca Lazăr era grav bolnav şi că este aşteptat sa-l vindece. Iisus a ajuns  în Betania cu ucenicii sai doar în cea de-a patra zi de la moartea lui Lazăr. După minunea învierii lui Lazăr, mulţimile strânse la porţile cetăţii l-au întâmpinat pe Hristos cu flori şi l-au aclamat la intrarea în Ierusalim.

Preotul Oleg Ursu, de la Biserica „Sfânta Cuvioasa Parascheva” din Ialoveni, a declarat pentru IPN în Duminica Floriilor în biserici se sfinţesc ramuri înmugurite de salcie, care se împart apoi creştinilor. Enoriaşii duc ramurile acasă şi le pun la icoane. Biserica a rânduit ca în această zi să fie dezlegare la peşte, vin şi untdelemn. Creştinii care au ţinut post se împărtăşesc.

Potrivit tradiţiei populare, este bine ca apicultorii să înconjoare în ziua de Florii stupii cu crengi sfinţite, iar agricultorii să îngroape mugurii sub brazdă. În vreme de furtună, muguri sfinţiţi la Florii se pun pe foc, pentru a împrăştia norii şi grindina. 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE