Duma de Stat a Rusiei cheamă Ucraina şi Republica Moldova să restabilească regimul vamal existent până la 3 martie

Duma de Stat a Federaţiei Ruse a adoptat vineri, 10 martie, o declaraţie în legătură cu acutizarea situaţiei din Transnistria, chemând guvernele de la Kiev şi Chişinău să restabilească regimul vamal existent până la 3 martie curent. În acelaşi timp, parlamentarii ruşi au respins propunerile unor colegi de a lua măsuri în cazul Republicii Moldova, iar presa moscovită a notat că declaraţia a rămas una „echilibrată”. În declaraţie se vorbeşte despre faptul că acţiunea autorităţilor moldoveneşti şi ucrainene aduce prejudicii economiei r.m.n. şi poate duce la o catastrofă umanitară, din care cauză vor avea de suferit nu doar cei circa 80 mii de cetăţeni ruşi, dar aproximativ şi toţi atâţia ucraineni. De asemenea, se subliniază că Transnistria nu a participat la luarea hotărârii de introducere a noului regim vamal la hotarul moldo-ucrainean şi că a fost încălcat punctul 3 al Memorandumului de la Moscova din 1997. Autorii declaraţiei consideră că trebuie să fie restabilit regimul vamal de tranzitare a mărfurilor care a existat până la 3 martie şi în legătură cu aceasta toate părţile cointeresate trebuie să se întoarcă la negocieri şi consultări. Deputatul Andrei Saveliev din fracţiunea Rodina a propus ca la declaraţie să fie adăugate acţiunile pe care conducerea rusă le va întreprinde în cazul în care situaţia actuală se va menţine încă o săptămână: introducerea regimului de vize cu Moldova, ajutor umanitar Transnistriei în timpul lucrărilor de primăvară, acţiuni pentru integrarea instituţiilor de învăţământ în sistemul rus, luarea de măsuri pentru recunoaşterea suveranităţii Transnistriei şi primirea ei în componenţa FR, etc. Aceste propuneri au întrunit doar 81 de voturi din necesarul de 226. Andrei Kokoşin, preşedintele Comitetului Dumei de Stat pentru relaţii cu CSI, a anunţat o posibilă desfăşurare a unei şedinţe închise a Dumei săptămâna viitoare, la care vor fi invitaţi şi membri ai guvernului, dacă situaţia în jurul Transnistriei nu se va îmbunătăţi Declaraţia va fi expediată Parlamentului European, Radei Supremă a Ucrainei, Parlamentului R. Moldova, Sovietului Suprem de la Tiraspol şi Congresului SUA. Joi Parlamentul Republicii Moldova a adoptat o declaraţie „despre escaladarea artificială a tensiunii pe segmentul transnistrean al frontierei de stat moldo-ucrainene”, în care îşi exprimă profunda îngrijorare în legătură cu evoluţia periculoasă a situaţiei din regiunea transnistreană a ţării. Parlamentul de la Chişinău şi-a exprimat regretul că afirmaţiile administraţiei nerecunoscute de la Tiraspol nu sunt apreciate adecvat de către Federaţia Rusă şi subliniază că întreaga răspundere pentru recentele evoluţii periculoase din regiune le revine liderilor separatişti de la Tiraspol şi „protectorilor acestora de peste hotare”. Totodată comunitatea internaţională salută acţiunile Ucrainei îndreptate spre punerea in aplicare a Declaraţiei comune a premirilor ucrainean şi moldovean cu privire la unificarea procedurilor controlului vamal, iar UE şi SUA cheamă Transnistria să se pregătească pentru „discuţii serioase” la următoarea rundă de negocieri. Ucraina a introdus regimul prin care tranzitarea mărfurilor din regiunea transnistreană la hotarul moldo-ucrainean se efectuează doar în baza specimenelor vamale ale R. Moldova la 3 martie. Autorităţile nerecunoscute de la Tiraspol au calificat această acţiune drept blocadă economică, iar la 7 martie au anunţat retragerea de la negocierile în format „5+2”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.