Dulciuri, muzică şi multă distracţie pentru copii, de 1 iunie
Dulciuri, sucuri, muzică şi multă distracţie – de aceasta vor avea parte copiii care vor veni la acţiunile organizate la 1 iunie în centrul Chişinăului, între ora 10.00 şi 14.00.
„1 iunie este o ocazie să ne amintim şi să sărbătorim bucuria copilăriei, dar şi să ne asumăm responsabilităţi pentru copii noştri, care trebuie protejaţi şi crescuţi de familiile lor. Copii au nevoie să li se ofere educaţie şi protecţie şi din partea ţării în care trăiesc”, a declarat vineri, 29 mai, în cadrul unei conferinţe de presă reprezentantul UNICEF Moldova, Alexandra Yuster, transmite Info-Prim Neo.
„Comparativ cu alte ţări cu aceleaşi venituri, R. Moldova înregistrează o rată a mortalităţii scăzută, iar acţiunile întreprinse arată un progres în domeniul protecţiei copilului. Există totuşi probleme în acest sens, printre care şi faptul că 20% din copii cresc fără părinţi, deoarece aceştia sunt plecaţi peste hotare”, a mai spus Yuster.
„La sărbătoare organizată la 1 iunie de Centrul Republican pentru Copii şi Tineret
sunt invitaţi toţi copii, împreună cu părinţii şi buneii. Pe lângă muzică şi distracţie, ei vor avea parte de îngheţată, sucuri şi dulciuri gratis. Toţi copii vor avea posibilitatea să participe la concursuri, iar învingătorii vor beneficia de bonuri „Artico” care vor putea fi schimbate pe tot ce vor dori copii”, a comunicat Aurelia Hâncu, directorul centrului.
„Începând cu ora 11.00, după o paradă, copii vor fi părtaşii unei lumi de basm care v-a include toată feeria unei poveşti: un spectacol al teatrului „Caramelea”, inclusiv cu participarea colectivelor din cadrul CRCT „Artico”; ateliere de creaţie („Note fermecate”, „Foto atelier”, „Sport-Ring”, „Fantezia Art-Maieştrilor” ), concursuri, distracţie, clovni şi păpuşi – toate îşi au rostul lor în Marea Poveste care se va întâmpla în ziua de 1 iunie”, a menţionat Aurelia Hâncu.
Copii vor avea parte şi de un iarmaroc special, unde vor putea achiziţiona suvenire din lut, tablouri, picturi, iar „micii bucătari” îşi vor demonstra abilităţile propunând delicii special pregătite cu această ocazie. La fel, picii îşi vor încerca puterile în arta desenului pe asfalt. Cu valuta specială – „Artico” - vor putea achiziţiona cadouri pe plac: stilouri, carnete, suvenire, maiouri, jucării. Colectivul „Iedera” v-a finisa sărbătoare invitând copii în Casa Mare.
Tot cu ocazia zilei de 1 iunie, circa 600 copii din familii social-vulnerabile vor avea parte de concursuri, concerte şi coduri, la centrul expoziţional „Moldexpo”.
Conform datelor statistice, în R. Moldova sunt 842 mii copii. Numărul născuţilor-vii în anul 2008 a fost de 39 mii, majorându-se cu 1045 (2,8%) faţă de anul 2007, rata natalităţii contituie 10,9 născuţi-vii la 1000 locuitori.
Manifestările vor fi organizate de CRCT „Artico”, în parteneriat cu Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului, ministerul Educaţiei şi Tineretului, UNICEF şi „EveryChild Moldova”.