Radiodifuzorii respectă în mare parte drepturile copilului în buletinele de ştiri, constată Asociaţia Presei Independente (API) şi Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA), care au monitorizat timp de trei luni buletinele de ştiri ale 6 posturi de televiziune, transmite IPN.
Mariana Onceanu-Hadârcă, membru al CCA, care a coordonat procesul de monitorizare, a menţionat, la o masă rotundă, că datele colectate pe parcursul celor trei luni demonstrează faptul că opiniile copiilor în diverse probleme sunt solicitate de către jurnalişti şi sunt mediatizate. S-a constat că cel mai des copiii apar în calitate de participanţi, martori sau protagonişti ai unor evenimente.
Posturile de televiziune au acordat ştirilor şi reportajelor cu implicarea copiilor o cotă-parte care variază între 4,42% şi 10,63% din spaţiul de emisie al buletinelor de ştiri. Cele mai multe reportaje cu implicarea copiilor au fost difuzate de Pro TV Chişinău (10,63%) şi Prime (10,47%). Cele mai puţine reportaje în care au fost implicaţi copiii au fost difuzate de către TV 7 (4,42%).
Ştirile care conţin informaţii pozitive prevalează numeric, dar şi din punct de vedere al timpului alocat, faţă de cele care aduc în prim-plan fenomenele negative, cum ar fi abuzul, violenţa şi accidente. Cele mai multe ştiri pozitive cu şi despre copii au fost difuzate de către posturile Moldova 1 şi TV7, iar cele mai multe ştiri în care copiii au apărut în situaţii negative sunt Pro TV şi Prime.
În perioada de monitorizare nu au fost atestate abateri frecvente grave de la legislaţie. În marea majoritate a cazurilor, responsabilii de ediţiile de ştiri întreprind măsuri necesare, procesează electronic feţele copiilor, optează pentru planuri lungi sau generale. De asemenea, s-a constat că jurnaliştii ţin cont de necesitatea de a completa ştirile cu informaţie din surse competente (medici, psihologi, poliţişti, avocaţi). Totuşi, sunt frecvente situaţiile în care jurnaliştii realizează materiale cu copii aflaţi în situaţii jenante, iar divulgarea identităţii acestora este justificată prin acordul adulţilor de a fi filmaţi. Potrivit monitorizării, cronica accidentelor rutiere şi a infracţiunilor face parte din politica editorială a multor posturi de televiziune.
API a formulat câteva recomandări pentru instituţiile mass-media în difuzarea materialelor cu şi despre copii. Directorul executiv al API, Petru Macovei, a spus că la realizarea materialelor cu implicarea copiilor este primordial să se ia în calcul, cu mai multă responsabilitate, necesitatea de a acţiona în interesul superior al copilului. Acest interes ar trebui să prevaleze celui privinţa audienţa, suscitarea curiozităţii. De asemenea, se recomandă evitarea intervievării copiilor care au trecut prin experienţe şocante, negative. Jurnaliştii trebuie să evite utilizarea unor detalii stereotipizare în raport cu oamenii care sunt diferiţi de alţii, fie că e vorba de etnie,religie, gen sau culoare. Totodată, în relatările despre accidente şi crime trebuie să se ţină cont de normele bunului simţ reflectate în Codul Deontologic.
Monitorizarea s-a desfăşurat în perioada mai-august.