Dreptul de a iniția orice tip de referendum ar putea aparține doar Parlamentului

Șeful statului nu va mai putea iniția referendum republican prin emiterea unui decret. Potrivit unui proiect de lege, expus spre consultări publice, doar Parlamentul își păstrează dreptul de a iniția orice tip de referendum, transmite IPN.

Autorii proiectului menţionează că, în scopul racordării prevederilor Codului Electoral la reglementările constituționale în materia dreptului de inițiere a referendumului republican, se propune excluderea din art. 150 din Cod a decretului președintelui ca instrument de inițiere a referendumului legislativ. Or, în contextul art. 88 lit. f) din Constituție, preşedintele poate iniția doar referendum consultativ.

Modificări se propun şi la articolul 151 – cu privire la stabilirea datei referendumului republican. Astfel, potrivit proiectului, se abrogă alineatul (1) care prevede că „data referendumului republican se stabilește de către Parlament prin hotărâre dacă referendumul este inițiat de cetățeni sau de deputații în Parlament, ori de preşedintele Republicii Moldova prin decret dacă referendumul este inițiat de acesta şi are caracter consultativ”. Devine alineat unic alineatul (2), care prevede că „data referendumului se stabilește cu cel puțin 60 de zile înainte de ziua desfășurării lui”.

Codul Electoral urmează să fie completat și cu articolul 149 prim. Noul articol spune că pot iniția referendum consultativ în scopul consultării opiniei poporului asupra problemelor de interes național, cu adoptarea ulterioară a unor decizii pentru soluționarea acestora: o treime din deputații Parlamentului, preşedintele țării şi Guvernul. Astfel, în probleme de interes național, plebiscitul consultativ nu poate fi inițiat prin adunarea de semnături de la cetățeni.

În hotărârea Parlamentului, hotărârea Guvernului sau decretul președintelui Republicii Moldova despre inițierea referendumului consultativ se indică data desfășurării lui și conținutul întrebărilor supuse referendumului. Textul întrebării supuse referendumului consultativ se redactează în manieră neutră, fără ambiguităţi sau sugerarea răspunsului.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.