Pe data de 6 iulie, în toate localităţile Republicii Moldova vor fi coborâte în bernă drapelele de stat în memoria victimelor deportărilor staliniste. Un decret în acest sens a fost semnat vineri, 1 iulie, de preşedintele Nicolae Timofti.
Potrivit unui comunicat de presă al Preşedinţiei, pe 6 iulie, la ora 10.00, va fi cinstită memoria celor care au trecut prin calvarul deportărilor prin păstrarea unui moment de reculegere şi se vor organiza depuneri de flori la monumentele ridicate în memoria victimelor stalinismului.
În acest sens, se recomandă autorităţilor publice, întreprinderilor şi organizaţiilor să renunţe, în Ziua comemorării victimelor stalinismului, la desfăşurarea acţiunilor distractive de masă. Redacţiile ziarelor, posturile de radio şi de televiziune sunt îndemnate să ţină cont de specificul zilei de 6 iulie, la editarea publicaţiilor şi la formarea programelor din această zi.
„Decretul a fost emis pentru păstrarea în conştiinţa publică a paginilor tragice din istoria Republicii Moldova, ce ţin de represiunile şi exterminările în masă ale oamenilor în perioada deportărilor, precum şi în scopul educării tinerei generaţii în spiritul libertăţii, democraţiei şi al respectului pentru personalitatea umană”, se spune în comunicat.
Ziua victimelor stalinismului, 6 iulie, a fost instituită printr-o hotărâre a Parlamentului din 22 mai 2008.