Drapelele de pe instituţiile publice au fost coborâte în bernă în semn de doliu naţional pentru Dumitru Matcovschi. Poetul este înmormântat astăzi în satul de baştină, Vadul-Raşcov din raionul Şoldăneşti. Începând cu ora 11.00, postul naţional de televiziune Moldova 1 şi Radio Moldova vor transmite în direct funeraliile, transmite IPN.
Compania „Teleradio-Moldova” a inclus în grila de programe a zilei emisiuni în memoria poetului. La Radio Moldova toată ziua vor fi puse pe post cântece pe versurile lui Matcovschi.
Printr-un decret prezidenţial, autorităţilor publice, întreprinderilor şi organizaţiilor li s-a recomandat să renunţe la desfăşurarea acţiunilor distractive de masă, iar redacţiilor ziarelor, posturilor de radio şi televiziune – să ţină cont de specificul zilei la editarea publicaţiilor şi la formarea programelor din această zi.
La procesiunea de înmormântare va participa şi preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti. La 12.00 în toată ţara va fi păstrat un moment de tăcere.