Două tone de cereale au fost distruse într-un incendiu la Mănăstirea Hârjauca din raionul Călărași. Focul, izbucnit în seara zilei de 2 aprilie, a cuprins acoperișul unui depozit de pe teritoriul mănăstirii, transmite IPN.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, la fața locului au fost îndreptate patru echipaje de pompierii. Salvatorii au reușit să lichideze arderea abia în zorii zilei, în jurul orei 05.00.
În urma incendiului, nimeni nu a avut de suferit. Angajații IGSU au stins focul fără ca acesta să se răspândească la alte clădiri din preajmă.