Două străzi din capitală vor fi redenumite ca urmare a unei decizii votate în seara de joi, 29 octombrie, în Consiliul municipal Chişinău. Este vorba de strada pietonală Diordiţă, care va purta numele maestrului Eugen Doga, şi strada Cosmonaţilor, care va purta numele regretatului jurnalist Constantin Tănase, transmite IPN.
Iniţiativa a fost susţinută de către 26 de consilieri din Alianţa pro-europeană din consiliu, nu şi de restul aleşilor locali.
Eugen Doga este cunoscut ca fiind unul dintre cei mai renumiţi compozitori de film din spaţiul post-sovietic. A scris muzică la peste 200 de filme: „Nunta la palat”, „Singur în faţa dragostei”, „Zece ierni pe o vară”, „Lăutarii”, „Şatra”, „Gingaşa şi tandra mea fiară”, „Patul lui Procust” etc.
Fondatorul ziarului „Timpul”, regretatul ziarist şi scriitor Constantin Tănase, a încetat din viaţă acum un an, la vârsta de 65 de ani. Pe parcursul vieţii, a editat volumele de publicistică „Ochiul lui Esop”, „Patria vuindă”, „Hoţii de mituri”, „Blestemul de a fi” şi „Groapa cu lei”. Constantin Tănase a fost decorat cu medaliile „Meritul Civic” şi „Mihai Eminescu”. Este cavaler al „Ordinului Republicii”. În 2004 a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Comandor, iar în 2014 - cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Mare Ofiţer. El este laureat al Premiului Naţional în domeniul jurnalismului.