Două scuaruri vor fi amenajate de DGLCA în capitală, în această toamnă

Două scuaruri urmează a fi amenajate, în această toamnă, de către Direcția generală locativ-comunală și amenajare a Primăriei municipiului Chișinău. Unul – pe bulevardul Mircea cel Bătrân 26/4 și altul – pe strada Ciocârliei, transmite IPN.

Șeful Secției amenajare și salubrizare DGLCA, Vasile Efros, a precizat că scuarul din bulevardul Mircea cel Bătrân este amenajat pe terenul unei foste parcări, evacuate în urma deciziei Consiliului municipal Chișinău.

Ambele scuaruri vor avea mai multe alei, mobilier urban și sistem de iluminare. Pe bulevardul Mircea cel Bătrân vor fi amenajate spații de joacă pentru copii și terenuri fitness pentru adulți, iar pe strada Ciocârliei va fi construit și un teren de baschet.

În proces de amenajare sunt și terenurile de joacă pentru copii în curți. Până acum au fost montate 11 complexe de joacă, în cadrul proiectului ,,Curtea Confortabilă”. La fel, au fost date în exploatare nouă terenuri de fitness, pe diverse adrese din sectoarele capitalei.

Recent, DGLCA a amenajat un rond cu teren de joacă pentru copii, cu suprafață din cauciuc, în scuarul din strada Academiei din cartierul Telecentru. Tot acolo a fost instalat un sistem de irigare, iar Pretura sectorului Centru s-a ocupat de trotuare și de montarea mobilierului urban.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.