Două proiecte din Moldova au devenit câştigătoare ale unui concurs anual al Băncii Mondiale

Proiectul Energetic II şi Proiectul Fondulde Investiţii Sociale II din Moldova au fost declarate premiante ale concursului Băncii Mondiale (BM) cu genericul: “Îmbunătăţind vieţile oamenilor din Europa şi Asia Centrală 2009 – O sărbătoare a cunoştinţelor şi spiritului inovator”, transmite Info-Prim Neo, cu referire la un comunicat al instituţiei. “Sunt încântată că Moldova are două proiecte câştigătoare în concursul din acest an,” a declarat Melanie Marlett, manager de ţară al Băncii Mondiale pentru Moldova. “Fondul de Investiţii Sociale II şi Proiectul Energetic II sunt exemple de succes ale parteneriatelor la nivel comunitar. Fie că vorbim despre şcoli şi grădiniţe renovate, drumuri reabilitate, case încălzite sau spitale moderne, este clar că cele două proiecte au produs un impact asupra calităţii vieţii multor oameni din toate colţurile Moldovei,” a menţionat Melanie Marlett. Activităţile proiectului Fondul de Investiţii Sociale II, lansat în august 2004, au drept scop împuternicirea comunităţilor şi a grupurilor vulnerabile pentru ca acestea să-şi gestioneze priorităţile proprii de dezvoltare, prin finanţarea activităţilor de dezvoltare comunitară, servicii de asistenţă socială şi consolidarea capacităţilor şi cunostinţelor la nivel local. Proiectul a oferit asistenţă la peste 250 de localităţi în soluţionarea necesităţilor de dezvoltare locală. A oferit acces la reţeaua de gaze naturale şi a finanţat ameliorări considerabile în drumuri, şcoli, grădiniţe, centre culturale şi alte instituţii sociale pe întreg teritoriul ţării, se arată în comunicat. Proiectul urmează să fie implementat până la 31 martie 2010. Proiectul Energetic II, lansat în martie 2004 şi are drept obiectiv îmbunătăţirea siguranţei şi fiabilităţii sistemului de transmisie a energiei electrice şi ameliorarea disponibilităţii, calităţii şi eficienţei agentului termic în clădiri selectate. Până în prezent, mai mult de 35 de şcoli şi grădiniţe, şi 37 de blocuri locative au putut să-şi renoveze sistemele de încălzire sau să instaleze sisteme noi, se spune în comunicatul BM. “Actuala criză financiară şi economică globală a afectat, într-un fel sau altul, toate ţările din regiunea Europa şi Asia Centrală”, a menţionat Shigeo Katsu, vicepreşedinte BM pentru Europa şi Asia Centrală. “Însă programele şi proiectele apreciate demonstrează modul în care eforturile durabile, spiritul inovator şi consecvenţa contribuie la obţinerea unor rezultate concrete ce îmbunătăţesc vieţile oamenilor din regiune. De asemenea, acestea demonstrează ce pot realiza ţările prin intermediul unui parteneriat continuu cu Banca Mondială,” a declarat Katsu. Scopul evenimentului „Îmbunătăţind vieţile oamenilor din Europa şi Asia Centrală 2009 – O sărbătoare a cunoştinţelor şi spiritului inovator”, care se desfăşoară în perioada 18-19 februarie cu participarea partenerilor externi, constă în împărtăşirea cunoştinţelor, experienţelor şi informaţiei în rândul personalului Băncii Mondiale şi invitaţilor externi. Înmânarea premiilor s-a desfăşurat la cartierul general al Băncii Mondiale la Washington. Moldova a devenit premiantă împreună cu alţi 11 câştigători, printre care România, Turcia, Serbia, Georgia, Serbia şi alte ţări din regiune. Cele 13 proiecte câştigătoare se încadrează în patru piloni strategici: Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare (AID) în acţiune, Agentul schimbării în ţările cu venituri medii, Soluţionarea provocărilor globale şi Inovare prin cunoştinţe şi instruire, se mai spune în comunicat. Primul concurs al rezultatelor din regiunea Europa şi Asia Centrală a Băncii Mondiale a avut loc în aprilie 2008.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.