Două persoane pretind la funcţia de primar al satului Buţeni

Două persoane au depus actele pentru funcţia de primar al satului Buţeni, a declarat pentru Info-Prim Neo Zinovia Barcari, preşedintele Consiliului electoral de circumscripţie. Astfel, pentru funcţia respectivă candidează Alexei Eremia din partea Partidului Comuniştilor şi Tudor Agaci din partea Alianţei „Moldova Noastră” (AMN). Zinovia Barcari a comunicat că urmează să fie decisă data la care va avea loc şedinţa Consiliului electoral de circumscripţie, la care vor fi examinate actele depuse şi se va decide asupra înregistrării celor doi concurenţi. Primarul localităţii nu a putut fi ales în urma alegerilor locale generale din 3 iunie 2007, dar şi a scrutinului repetat din 17 iunie, din cauza invalidării rezultatelor. Excluderea din cursa electorală a candidatului din partea AMN, Anatolie Postolache, şi anunţarea unor alegeri repetate a condus la proteste din partea locuitorilor, care au blocat în două rânduri desfăşurarea scrutinului. La finele lunii decembrie 2007 , Comisia Electorală Centrală a anunţat desfăşurarea alegerilor noi la Buţeni la 2 martie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE