Două persoane au murit în incendiile produse vineri în R. Moldova
Doi oameni au murit în incendiile produse, în ultimele 24 de ore, în R. Moldova.
Locotenentul Mihai Flovianu de la Direcţia Pompieri şi Salvatori a comunicat pentru Info-Prim Neo că incendiile au fost provocate de o ţigară nestinsă şi de o sobă defectă. Victimele sunt un bărbat, de 50 de ani, şi o femeie, de 83 de ani.
Astfel, dimineaţă, în încăperea paznicilor întreprinderii individuale „Ciprian Tarlev” din or. Basarabeasca a fost găsit mort paznicul, care s-a intoxicat cu produsele arderii în urma incendiului provocat de ţigara nestinsă. În seara zilei, la 21.30, în casa unei femei din s. Ivanovca, Floreşti a izbucnit un incendiu, în care aceasta şi-a pierdut viaţa. Primele investigaţii au demonstrat că incendiul a izbucnit din cauza sobei defecte.
În ultima zi, în R. Moldova au fost înregistrate 6 incendii, inclusiv 3 în municipiul Chişinău.