Două organizaţii cer declararea zilelor de 13 iunie, 28 iunie şi 6 iulie drept zile de doliu naţional

Asociaţia Foştilor Deportaţi şi Deţinuţi Politici din Moldova, care la moment înregistrează peste 1400 de membri, precum şi Asociaţia Promo-Lex condamnă crimele regimului comunist totalitar, comise între anii 1917-1989, inclusiv arestările, deportările şi foametea organizată artificial în anii 1946-1947, care au nimicit sute de mii de oameni. Într-o Declaraţie a acestor organizaţii se spune că, pe parcursul ultimilor 8 ani, persoanele deportate au fost discriminate în raport cu alte categorii de cetăţeni care au avut de suferit de pe urma acelei tragice perioade. Aceşti oameni sunt privaţi de orice privelegii şi alocaţii, autorităţile făcând totul pentru a muşamaliza atât adevărul istoric, cât şi imperfecţiunea legislaţiei. Potrivit Declaraţiei, statul şi-a luat mai multe angajamente ce ţin de restabilirea adevărului istoric şi a bunului nume al celor deportaţi, dar până în prezent o mare parte dintre persoanele care nu au mai fost compensate pentru averea confiscată, precum şi persoanele despăgubite cu sume derizorii sunt în aşteptarea unor acte ce ar stabili un mecanism viabil şi eficace de despăgubire. Potrivit autorilor, organele centrale ale statului nu au reacţionat la demersurile şi scrisorile miilor de cetăţeni. Totodată, până la moment, Executivul şi Legislativul au emis mai mult de 20 de modificări la acte normative privind persoanele deportate, care s-au succedat şi s-au exclus reciproc, iar Parlamentul nu doreşte să-i restabilească în drepturi de care au fost lipsiţi de ele fără nici un motiv. Cu scopul restabilirii adevărului istoric şi reabilitării zecilor de mii de victime ale regimului sovietic, membrii celor două asociaţii cer autorităţilor declararea zilelor de 13 iunie, 28 iunie şi 6 iulie zile de doliu naţional, modificarea art.12 al Legii RM din 8 decembrie 1992 privind reabilitarea victimelor represiunilor politice, stabilirea unui mecanism eficient de despăgubire pentru averea naţionalizată, confiscată sau luată în alt mod. În acelaşi timp, autorii Declaraţiei cer restabilirea indemnizaţiilor şi alocaţiilor persoanelor ce au avut de suferit de pe urma deportărilor, alocarea sumelor băneşti suficiente pentru construcţia unui monument în memoria victimelor represiunilor staliniste, în Scuarul Gării din Chişinău. Semnatarii mai cer autorităţilor de la Chişinău să discute cu Federaţia Rusă privind despăgubirea persoanelor deportate. Asociaţia Foştilor Deportaţi şi Deţinuţi Politici şi Asociaţia obştească Promo Lex mizează pe susţinerea societăţii civile şi mass-media în scopul mediatizării acestor cerinţe.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.